Pastila care ar putea mima efectele exercițiilor fizice

Pastila care ar putea mima efectele exercițiilor fizice
17:00 07.03.2018

Cum ar fi dacă, în loc să mergi la sală să transpiri două ore, ar exista o pastilă care să imite beneficiile mișcării? Conceptul se adresează în special persoanelor care nu pot face exerciții fizice, însă ideea este bună chiar și pentru cei leneși.

Nu toți oamenii pot face exerciții fizice. Persoanele cu boli musculare și tulburări de mișcare, bolnavii și chiar și pacienții obezi întâmpină multe probleme când vine vorba de exerciții fizice.

Acest lucru poate deveni un impediment în viața oamenilor, deoarece știm cu toții beneficiile mișcării. Dar dacă o simplă pastilă ar putea stimula organismul să producă unele dintre efectele exercițiilor fizice – ca rezistența sau controlul greutății, de exemplu – fără să fie nevoie să faci un pas?

O astfel de „pilulă minune” pare că este pe drum. Mai mulți oameni de știință testează compuși care, aparent, ar putea face asta. Astfel, nu ar mai trebui să ridici un deget pentru a beneficia de efectele exercițiilor fizice.

„Scopul nostru este de a înțelege aceste circuite”, spune Ronald Evans de la Institutul Salk pentru Studii Biologice din California. „Plecând de la acest concept, încercăm să dezvoltăm un medicament care ar putea ajuta organismul să se activeze ca în timpul exercițiilor fizice”, continuă expertul.

Oamenii de știință de la Salk lucrează încă din 2007 la un compus chimic, cunoscut sub numele de 516. Acesta ar imita efectele produse de efort, prin declanșarea unui circuit cinetic specific, „o ușă din spate în rețeaua genetică a exercițiilor”.

Cercetătorii au dezvăluit o lucrare anterioară care a identificat un mecanism genic, care încurajează mușchii să ardă mai multe grăsimi decât carbohidrați.

Există multe motive pentru care oamenii nu pot alerga, nu pot să se plimbe sau nu pot face diferite exerciții fizice.Dacă o simplă pastilă ar putea elimina problemele cauzate de lipsa mișcării, ea ar ajuta milioane de oameni din întreaga lume. Câțiva oameni de știință studiază compuși care funcționează diferit de 516, dar care au același scop: să ofere beneficiile exercițiilor oamenilor care nu sunt capabili să le facă.

Orice medicament de acest fel are nevoie de licență de la Administrația pentru Alimente și Medicamente. Însă, având în vedere beneficiile pe care le-ar aduce oamenilor, este puțin probabil să nu o primească.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI