Primul pacient din lume care a primit două transplanturi de față
Un bărbat a devenit primul pacient din lume care a primit o a treia față, după ce a suferit două intervenții de transplant de față.
Cu 12 ani în urmă, o echipă de chirurgi din Franța a finalizat un succes prima procedură de transplant de față. Din păcate, după șapte ani de la intervenție pacientul a respins transplantul. Acum, chirurgii au decis să mai facă o încercare și să-i ofere o altă față de la un donator diferit. Deocamdată este încă prea devreme să spunem dacă cea de-a doua față va fi acceptată, însă operația în sine a fost un real succes.
Faptul că un pacient respinge transplantul primit este o problemă în medicină. Dat fiind că prima față a fost respinsă, este puțin probabil ca acest lucru să nu se repete și de această dată. Potrivit unei declarații a agenției biomedicale din Franța, dacă procedura va avea succes până la capăt, am putea avea o certitudine că transplantul este posibil și în cazul respingerii cronice.
Deși intervenția chirurgicală a fost efectuată, medicii mai au nevoie de câteva săptămâni bune până când să stabilească dacă procedura a avut sau nu succes. Pacienții care beneficiază de transplante de organe se confruntă întotdeauna cu posibilitatea ca organele să fie respinse de organism și, ca măsură preventivă, trebuie să ia medicamente imunosupresoare tot restul vieții după ce procedura a avut loc. Din păcate, medicamentele nu vin fără efecte adverse, unele chiar grave.
Primul transplant de față din lume a avut loc în urmă cu 12 ani, însă pacienta, Isabelle Dinoire, a murit din cauza cancerului în 2016. Unii medici cred că tumoarea a fost cauzată de medicamentele pe care le-a luat ca fața transplantată să nu-i fie respinsă.
În timp ce ideea transplantului de față este una cu adevărat uimitoare, procedura în sine este extrem de complicată. Pe lângă asta, chiar și după ce intervenția a avut succes, există riscuri de posibile infecții și amenințări care să aducă după sine respingerea transplantului. Cu toate acestea, pacienții se supun ei și asta pentru că nu mai au nimic de pierdut.
În timp ce Franța a dat startul în ceea ce privește un transplant de față, până la acum șapte țări au la activ astfel de intervenții chirurgicale.