24 mart. 2018 | 18:02

De ce nu (mai) e nevoie de ora de vară

ACTUALITATE
De ce nu (mai) e nevoie de ora de vară

România lasă în urmă ora de iarnă și trece la ora de vară. Asta deși vremea de afară nu prea ar încuraja demersul pe care țara îl are de mai bine de un secol.

Ora de vară a fost mult contestată la începutul anului acesta. Dezbaterile de acum câteva luni încă răsună în spațiul public și ai șanse să descoperi că oamenii încă se întreabă dacă s-a anulat trecerea la ora de vară sau dacă ne vom conforma, în continuare, cu această schimbare.

Chiar și așa, pare-se că nu suntem încă pregătiți să renunțăm la ora e vară și să rămânem doar cu ora de iarnă, ora corectă. În orice caz, vestea proastă, probabil, e că românii vor dormi mai puțin cu o oră. Fapt pentru care, ceasul și mecanismul biologic este dat peste cap pentru puțin timp.

Lăsând la o parte disconfortul pe care organismul îl resimte, ora de vară nu s-a dovedit a fi mai economă decât ora de iarnă. Asta deși principul de la care s-a plecat tocmai ăsta a fost.

Când se trece la ora de vară în România

România, împreună cu toate statele Uniunii Europene, trece la ora de vară în noapte de sâmbătă – 24 martie – spre duminică – 25 martie. Ceasurile se vor da cu o oră înainte, iar ora 03:00 va deveni ora 04:00. Astfel, ziua de duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având 23 de ore.

Românii s-au obișnuit deja cu demersul pe care țara îl are începând cu 1932. Chiar și așa, în urmă cu câteva săptămâni, Comisia Europeană a înaintat o nouă inițiativă statelor membre, prin care propunea renunțarea la ora de vară. Motivele țin de disconfortul pe care ceasurile fizice îl crează ceasurilor biologice.

Inițiativa a pornit de la Lituania, la sfârșitul anului trecut. Statul a cerut Uniunii Europene să anuleze legea privind ora de vară. Asta pentru că locuitorii consideră enervant faptul că trebuie să-și seteze ceasurile de două ori pe an. Mă rog, ceasurile nu mai sunt reglate manual de ceva timp, însă, pare-se, practica nu este pe placul multora.

De ce există ora de vară în România

Ora de vară a fost introdusă și preluată din motive economice. De-a lungul timpului, însă, s-a constat că ora de vară nu aduce foarte multe îmbunătățiri economiei. Practica cere ca ceasul să fie mutat cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este numită greșit, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă.

Acest sistem are ca scop folosirea din plin a luminii Soarelui. Inițiativa încurajează oamenii să profite de energia curată a Soarelui, iar activitățile lor să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumina naturală. Astfel, s-ar economisi energie electrică, necesară pentru iluminat.

Ideea trecerii la ora exactă de vară îi aparține celebrului om de știință Benjamin Franklin și datează din secolul al XVIII-lea. Acesta a studiat modul în care lămpile cu ulei produceau lumină și cât de eficiente erau acestea.

Mai târziu, ora de vară a devenit o necesitate pentru Primul Război Mondial. Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au introdus acest sistem, începând cu 30 aprilie 1916, în scopul economisirii rezervelor de cărbune necesare producției de război.

Puterile Antantei au adoptat această reglementare un an mai târziu, în 1917. Acest fapt a făcut ca România să adopte pentru prima dată ora de vară în 1917. Mai târziu, practica nu s-a mai folosit. Asta până în 1932.

Până în 1939 ora de vară a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie și prima duminică din octombrie. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată până în 1979. De atunci, România își reglează ceasul anual.

De ce ora de vară este inutilă

Ora de vară este văzută ca ajutând economia. Desigur, în război orice economie este crucială, dar pe termen lung, pe timp de pace, orele acestea nu par să aibă mare impact.

Nu există niciun studiu definitiv care să spună dacă e bine cu oră de iarnă și de vară. Prin anii ’70 o cercetare a ajuns la concluzia că e un câștig de 1%, în timp ce în una din 2008 a arătat că e un consum mai mare, de fapt.

Un alt beneficiu pe care practica orei de vară ar trebui să-l aducă este creșterea vânzărilor. Cum ora de vară a fost prelungită până în noiembrie, oamenii mai au ceva timp seara să facă cumpărături, după programul clasic, de cele mai multe ori, de la 9 la 17. Încă nu sunt statistici concludente nici pentru asta, dar o creștere de câteva procente o fi.

Cum te afectează ora de vară

Teoretic, ora de vară nu ar trebui să ne afecteze în vreun fel. Practic, schimbarea aduce disconfort în cazul tinerilor și oamenilor sănătoși, dar nu pe termen lung. De cealaltă parte însă, cei care suferă de depresie și anxietate ar putea resimți un disconfort crescut.

Persoanele care care au o sensibilitate mai mare a ceasului biologic pot resimți mai intens modificarea. Ele pot avea nevoie de o perioadă mai mare de acomodare, până când se obișnuiesc cu modificarea.

Neplăceri sunt și pentru cei care se trezesc devreme. Asta pentru că unele programe depind de răsăritul Soarelui. Crescătorii de păsări sau fermierii, de exemplu, se plâng că schimbarea orei le neliniștește animalele.

Medicii spun că timp de 3 zile de la trecerea la oră de vară, riscul de infarct crește cu 5-10%, în special la persoanele tinere, active profesional. De asemenea, această schimbare accentuează depresiile și îi afectează pe cei cu vulnerabilități psihoemoționale.