Când trecem la ora de vară

Când trecem la ora de vară

România va trece de la ora de iarnă la ora de vară. Chiar dacă există o propunere și o idee să se renunțe la acest „ritual”, încă nu s-a concretizat nimic.

Ora de vară este folosită de mai bine de un secol. Aceasta a fost propusă pentru prima data de un entomolog din Noua Zeelandă, în 1895. În Europa majoritatea țărilor folosesc această metodă, excepție face doar Islanda. Și Rusia a renunțat la ora de vară după 20 de ani de folosire, pe motiv că stresează cetățenii.

În 2018, România va trece la ora de vară în noaptea dintre 24 și 25 martie. Ar trebui să îți dai ceasul cu o oră înainte și să te bucuri de ce câștigi și ce pierzi. Parlamentul European nu și-a asumat, încă, eliminarea acesteia. Poate la anul. Astfel, ziua de 25 martie va avea doar 23 de ore. Totodată, o țară vrea să renunțe la ea, după Rusia.

La noi, ora de vară a fost introdusă în 1932, pentru a ne bucura mai mult de lumina naturală, dar și din cauza războiului. De atunci, a fost suspendată în 1943 și a fost reintrodusă în 1979.

Medicii spun că ai nevoie de o săptămână pentru a te acomoda cu această schimbare, însă lucrurile sunt puțin mai complicate pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate. „Totuşi, pentru anumite grupuri de oameni, cei care suferă de depresie sau de probleme cardiace, unele cercetări sugerează că aceștia dezvoltă un risc mai mare de sinucidere, respectiv, atacuri de cord”, afirmă Xiaoyong Yang, profesor asistent la Universitatea Yale.

După ce ceasurile vor fi date înainte, diferența dintre ora României și Timpul Universal va fi de trei ore. Diferențele dintre ore sunt date de gradele longitudinale, la fiecare 15 grade longitudine se adaugă o oră. Numerotarea începe de la meridianul de origine din Greenwich, Marea Britanie, în sens pozitiv către est. România se află în fusul orar doi.

Propunerea de eliminare a orei de vară a venit de la Lituania, în luna decembrie 2017. Atunci Parlamentul European a supus la vot această propunere, însă problema trebuie să fie evaluată și de Comisia Europeană. Până atunci, însă nu uita să îți dai ceasul înainte pe 25 martie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: