Opera îți rezolvă toate probemele navigării pe internet de pe telefon
Unul dintre cele mai apreciat browser pentru desktopuri și mobile a beneficiat de curând de un upgrade important. Noul Opera pentru Android îți face viața semnificativ mai ușoară când vine vorba de navigat pe internet.
De la implementarea legislației GDPR în online, majoritatea site-urilor pe care le vizitezi te stresează cu semnificativ mai multe notificări. În principiu, ești invitat de fiecare dată să accepți stocarea de cookies pe mobil sau desktop pentru ca website-ul respectiv să poată monetiza un pic din traficul obținut.
În funcție de cât de bine sunt implementate respectivele notificări, s-ar putea să te confrunți cu o experiență neplăcută pe mobil. O mare parte din site poate fi acoperit sau butoanele pentru a-ți exprima acordul ar putea fi foarte mici.
Cea mai recentă versiune de Opera pentru Android încearcă să prevină afișarea respectivelor ferestre de dialog în browser pentru acceptarea cookie-urilor. Funcția implicită este de a le refuza, dar trebuie să o activezi din fereastra de configurare a browser-ului printr-un switch.
Dacă vrei să profiți de noua opțiune și să-ți transformi experiența navigării pe internet de pe mobil într-un mai plăcută, ai nevoie de Opera 48 și de un telefon care rulează cel puțin Android 7.1.
După actualizarea respectivă, dacă ții degetul câteva momente pe icoana de pornire a browser-ului, poți scana rapid un cod QR cu un link, poți deschide o fereastră de căutare pe Google sau poți crea un tab nou de navigare.
Ultima problemă care se va remedia prin intermediul noului Opera ține de dimensiunea fontului pe anumite site-uri. Dacă te confrunți cu o situație în care este prea mic și nu-l poți citi sau prea mare și iese din pagină, vei putea activa o funcție intitulată Text Wrap care va forța încadrarea textului în fereastră la dimensiunea potrivită. Pentru a profita de ea, accesează meniul de configurare – Text Options, bifează Text Wrap și alege dimensiunea dorită a caracterelor. Modificările vor intra în vigoare în timp real.