30 apr. 2018 | 12:06

Când se lansează Nokia X6: specificațiile sunt ca de telefon premium

ACTUALITATE
Când se lansează Nokia X6: specificațiile sunt ca de telefon premium

Nokia X6 a pornit ca un zvon și acum a devenit oficial noul telefon de la HMD Global. Are un ecran spectaculos și un design mai potrivit pentru aceste vremuri. Când se lansează?

Nokia X6 va avea o lansare inițială în China. E programată pentru 16 mai, iar invitația a fost deja trimisă.

HMD Global are nevoie de cât mai multe telefoane bune ca să-și asigure o prezență bună pe piață. După ce-a readus pe piață Nokia 3310, e timpul ca vechile serii să fie reinventate. Așa e cazul, din tot ce știm până acum, cu Nokia X6. Primul model a fost un eșec, cel nou va fi un smartphone cu Android și ecran cu crestătură (cum te-ai obișnuit deja).

Noul Nokia X6 ar avea un ecran full HD+ de 5,8 inci cu raport de aspect 19:9, un procesor MediaTek Helio P60, 4 GB de memorie RAM și un spațiu de stocare de cel puțin 64 GB. Primele zvonuri au venit din China și asta e configurația. În Europa s-ar putea să ajungă însă versiunea mai bună, adică 6 GB de memorie RAM, 128 GB spațiu de stocare și un Qualcomm Snapdragon 636.

Acestea sunt specificațiile neoficiale pentru noul Nokia X6. Au apărut mai multe imagini cu acesta și e așa cum te-ai aștepta: aspect premium și dotări care să nu arunce prețul în aer. Partea proastă e că nu va fi un high-end, dar partea bună e că HMD Global continuă planul de-a reinventa modele vechi, dar cu hardware și sistem de operare moderne.

În China deja e promovat noul telefon, iar din informațiile de până acum se știe că va avea și suport pentru încărcare rapidă wireless. Ce e cert până acum e că finlandezii de la HMD Global încearcă să țină pasul cu tendințele pieței.

În România au ajuns deja modelele anunțate la MWC 2018. Foarte probabil, până la finalul anului vom vedea un nou model premium care să ducă prețul mai sus, dar să fie și o alternativă reală la modelele de la Samsung, LG sau Apple.

[readmore]

Până acum, din tot ce-a lansat HMD Global, modelele au suferit la următoarele specificații: ecran, cameră (optimizare software) și design. Deși nu arată rău și, pe modelele premium, materialele nu sunt de slabă calitate, încă nu se compară cu iPhone, seria Galaxy S sau cu Pixel de la Google ori Essential Phone.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele