12 apr. 2018 | 19:30

Noile sisteme HP Pavilion sunt dedicate gamerilor fără pretenții absurde

ACTUALITATE
Noile sisteme HP Pavilion sunt dedicate gamerilor fără pretenții absurde

În ultimele săptămâni, tot mai multe companii producătoare de sisteme au anunțat laptopuri actualizate, desktopuri și all-in-one-uri. Seria HP Pavilion este cea mai recentă care a avut parte de o reîmprospătare.

Majoritatea sistemelor portabile de gaming vin la pachet cu un design futurist, specificații de top, foarte multe culori și un preț de achiziție extravagant. Cu noua serie HP Pavilion, americanii au încercat să creeze o medie în așa fel încât să ofere o performanță mai mult decât decentă în jocuri de actualitate, fără să exagereze când vine vorba de preț.

S-au făcut actualizări atât pe partea de notebook-uri HP Pavilion, cât și de desktopuri. În final, nu obții niște concurenți pentru sistemele Omen sau Omen X ale aceluiași producător, dar ar trebui să te bucuri de cel mai nou Call of Duty sau Assassin`s Creed cu o rezoluție înaltă și detalii medii.

Cei care vor să se joace pe desktop, se pot orienta către noile HP Pavilion 690 sau 790. Acestea au hard disk-uri ce pot fi înlocuite cu ușurință, în timp ce noile portabile Pavilion se laudă cu un sistem de răcire actualizat, mai silențios și mai performant.

Desktopurile au un preț de pornire de 550 de dolari pentru o combinație între un AMD Ryzen 3 tactat la 3,5GHz cu o placă video Radeon RX550, 8GB RAM și un hard disk de 1TB. Configurația de top sare până la 1700 de dolari pentru un Core i7 la 3,2GHz, un GTX 1070, 32GB RAM, un SSD de 256GB și un hard disk tradițional de 2TB.

[readmore]

Noile notebook-uri de gaming HP Pavilion încep de la 800 de dolari cu un Intel Core i5 la 2,3 GHz, 8GB RAM și un Radeon RX560X. Panoul folosit este un Full HD, în timp ce pe partea de stocare ai un hard disk de 1TB și un SSD Optane de mare viteză de 16GB. Dacă vrei să sari până la 1000 de dolari pe un notebook, vei avea un Core i7 la 2.2GHz, un GTX 1060 și un panou Full HD cu 144Hz. Un panou 4K Ultra HD este de asemenea disponibil ca upgrade.hp-pavilion-desktop-790-frontrig

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele