09 apr. 2018 | 14:53

Cum ar fi fost percepute minunile lui Iisus Hristos în vremurile actuale

ACTUALITATE
Cum ar fi fost percepute minunile lui Iisus Hristos în vremurile actuale

Credința și minunile sunt, probabil, subiecte destul de comune în această perioadă a anului. Sărbătorile creștine te îndeamnă să te gândești la spiritualitate și la lucrurile care sunt deasupra normalului, dar cumva mulți dintre noi asociem aceste două aspecte cu lucrurile pe care nu ni le putem explica logic – minunile.

Fără să încerc să rup din frumusețea credinței, a spiritualității și a Sărbătorilor în sine mă gândeam cum ar fi să pui în discuție azi o serie de minuni făcute acum peste 2.000 de ani de Iisus Hristos, lucruri pentru care unii îl așează în categoria paranormal.

Dacă ne-am baza doar pe minuni, probabil creștinismul nu ar fi existat.

Esența lui este mesajul, credința și spiritualitatea. Azi dacă cineva ar merge pe apă, ar putea fi considerat zeu sau divinitate?! Mă îndoiesc. Iluzionistul britanic Dynamo a mers în 2011 pe Tamisa, iar câțiva ani mai târziu a prezentat un număr cu levitația între două clădiri înainte din Londra. Deși există destul de multe bănuieli cum ar fi putut merge pe apă – skyjet, trasformarea apei în lichid non-newtonian (adăugarea de faină și lovirea lichidului) etc. – nu știm exact ce a ales magicianul din regat. Mersul pe apă apare în Biblie, iar Iisus înfăptuiește această minune în Marea Galileei.

Probabil că azi gestul său ar fi intrat la categoria „persoane cu talent deosebit”.

Vinul transformat în apă este una dintre primele minuni săvârșite de Iisus. Pilda îl amintește că era la o nuntă și s-a terminat vinul, iar mama s-a L-a rugat să îi ajute pe miri. El îi pune să umple butoaiele cu apă și apoi aceasta se transformă în vin. Cum a făcut acest lucru, nu știm și nici nu ne propunem să dăm o explicație științifică.

Probabil că nici nu este una, dar de curând o companie, SodaStream, a anunțat că poate adăuga un fel de aromă care să îți transforme în sucul preferat băutura acidulată. Mai mult, chiar a descoperit o formulă prin care fac un fel de vin spumant – clar e din acela care nu a văzut vreodată via, dar e o opțiune alcoolizată. Practic apeși pe buton și hop paharul de vin spumant cu aromă de Riesling.

O altă categorie de minuni sunt legate categoric de vindecarea unor demonizați. În antichitate foarte mulți bolnavi psihici erau trecuți la această categorie cruntă. Calmarea în cadrul unor crize puternice ar fi putut da senzația de vindecare. Nu apreciem că acesta a fost cazul acum 2.000 de ani, dar ceea ce încerc să spun este că azi mulți oameni, privind descoperirele actuale din medicină, ar fi circumspecți și cu privire la minune, dar și la diagnostic.

Dacă e să nu ne oprim doar la perioada lui Iisus, cu siguranță mai sunt tot felul de explicații științifice de dat: traversarea Mării Roșii.

În 2010, Carl Drew, un cercetător de la Centrul Naţional de Cercetare al Atmosferei (NCAR), a transformat povestea Exodului într-un model generat pe calculator. A transformat vântul puternic venit din Vest într-unul care bătea cu peste 100 de kilometri pe oră şi l-a aplicat unui punct din Delta Nilului.

Concluzia la care a ajuns este că, într-adevăr, un astfel de vânt ar fi putut împărţi Mare Roşie în două.

Alt moment este cel al potopului lui Noe. Bineînteles și acesta este azi discutabil. Mulți cercetători spun azi că acest eveniment biblic a fost unul local, nicidecum unul general și a atins zonele lumii cunoscute.

Mai sunt de discutat părțile cu moartea și învierea lui Lazăr și chiar a lui Hristos. Discuțiile cu privire la o moarte clinică sunt la ordinea zilei în medicină. Mulți cercetători vorbesc de o perioadă până la moarte clară, care nu este foarte bine cunoscută. Din acest motiv sunt tot felul de morți care se trezesc ulterior fie la propria înmormântare, fie la morgă, fie chiar mai rău îngropați de vii.

Categoric sunt multe aspecte de discutat cu privire la ceea ce noi numim minuni potrivit Bibliei. E clar că cei care le-au văzut s-au înspăimântat și minunat, dar unele au explicații fizice sau chimice. Ceea ce este în schimb adevărat și mult mai important este mesajul de dragoste și înțelegere pe care creștinismul și fondatorul lui îl transmite.


Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.

Ciprian Plăiașu este editor coordonator Historia.ro. Pasionat de idei crețe, scrie despre greșelile trecutului, greșeli pe care le tot repetăm. vezi toate articolele