26 ian. 2018 | 15:48

Cum au ajuns acești tineri să facă averi din Bitcoin și alte criptomonede

ACTUALITATE
Cum au ajuns acești tineri să facă averi din Bitcoin și alte criptomonede

Lumea criptomonedelor se extinde din ce în ce mai mult. odată cu ea investitorii în monede digitale își construiesc averi de sute de milioane.

În 2017, Bitcoin a trecut printr-o creștere spectaculoasă – de la 830 de dolari la 19.300. În momentul de față, ajunge undeva pe la 10.500 de dolari. Ethereum a început 2017 cu valoarea de 10 dolari și l-a terminat cu valoarea de 715 dolari. Acum ajunge la puțin peste 1.000 de dolari. Creșterile sunt extraordinare și din prisma faptului că par întâmplătoare.

Cei care fac parte din comunitatea criptomonedelor sunt dezvoltatori, cypherpunks sau utilizatori Reddit și pasionați de programare. Ei se cunosc unii cu alții de ani de zile, în urma discuțiilor de pe forumuri, conferințe și întruniri. Ei își doresc ca puterea șu bogăția, așa cum le cunoaștem, să fie descentralizate. Deși scopul este descentralizarea, există niște dezechilibre signifiante – 94% din averea Bitcoin este deținută de bărbați, iar 95% din ea este în posesia a 4% din totalul de proprietari.

James și Julian Spediacci sunt frați gemeni și au cumpărat ethereum pe vremea când valora 30 de cenți. În 2014, James Spediacci anunța într-un post de Facebook din 2014 că toată lumea ar trebui să cumpere ethereum. „Un like”, a spus el despre acel post. „Am primit un like”.

În comunitatea criptomonedelor, James Fickel, în vârstă de 26 de ani, este cunoscut pentru că a „mers YOLO până la capăt” și a investit 400.000 de dolari pe vremea când Ethereum valora 80 de cenți. Acum are o avere de sute de milioane de dolari.

Mulțumită investiției lui, părinții lui s-au pensionat și au trimis-o pe sora lui mai mică să locuiască cu el. „Este întreaga lume care se reorganizează”, a spus Fickel. „Este Internetul care se trezește – este internetul care își apucă furca. Acesta este blockchain.”

Poate că această avere pare să fie născută din praf și pulbere. Scepticii spun că regatul criptomonedelor se va prăbuși mai devreme sau mai târziu. Chante Eliaszadeh, studentă la drept la University of California, Berkeley, a fondat grupul Berkeley Law Blockchain. „Evident că bula se va sparge și toată lumea va avea nevoie de un avocat”, a zis ea.