VIDEO Mașinăria care îți copiază semnătura la un preț exorbitant
Dacă ai de semnat prea multe lucruri zilnic și simți că devine obositor, poți să te bazez pe o mașinărie care să facă asta în locul tău.
Jaquet Droz este unul dintre prestigioșii ceasornicari elvețieni, iar unul dintre proiectele pe care le-a pregătit acesta împrumută câte ceva din modul de funcționare al ceasurilor, dar duce lucrurile mai departe. Droz s-a apucat de mașinăria actuală în 2014, probabil cu gândul că-i va ajuta pe cei care au de dat foarte multe autografe, sau care au de semnat prea multe documente.
În ultimii patru ani, Jaquet Droz a lucrat din greu la mașinărie, iar acum se poate mândri cu produsul finit, Signing Machine. Aceasta este suficient de mică încât să încape în buzunar și este o dovadă a măiestriei artistului care a creat-o și care arată astfel că mecanismul de ceas poate fi adaptat și pentru alte sarcini. Mașinăria de copiat semnături folosește un braț retractabil, în care poți să așezi un stilou.
Ai de-a face cu un mecanism manual, astfel că trebuie să lucrezi cu mașinăria la fel cum ai întoarce un ceas. Astfel vei pregăti un angrenaj de 585 de piese diferite, care va fi gata să semneze de aproximativ… două ori înainte să fie întors din nou.
Mașinăria de semnături a fost dezvăluită recent în Elveția și a fost creată ca parte din aniversarea de 280 de ani a brandului de ceasuri. Aceasta se inspiră de la The Writer și de la The Draughtsman, alte două mașinării similare, create de fondatorul companiei, Pierre Jaquet Droz și de fiul său, Henri-Louis, la finalul secolului al XVIII-lea, pentru a-și promova ceasurile.
Prețul mașinăriei este cel care te-ar putea da pe spate mai mult decât ceea ce știe să facă aceasta. Dacă vrei să-ți fie copiate semnăturile astfel, va trebui să plătești 365.000 de dolari.