Cum s-a format Luna: teoria care dezleagă câteva mistere

O nouă teorie despre originea Lunii a fost propusă de câțiva oameni de știință. După cum spun autorii, aceasta ar putea fi cheie descifrării misterului și ar elimina zecile de teorii încurcate despre satelit.

Luna s-ar fi putut forma dintr-un nor clocotit de roci vaporizate. Oamenii de știință de la Universitatea din California și Universitatea Harvard susțin că acest nou model de formare lunară corelează mai multe detalii pe care teoriile curente nu le-au putut rezolva.

În prezent, teoria larg acceptată este că Luna a apărut ca urmare a ciocnirii unui obiect de dimensiunea lui Marte, numit Theia. Coliziunea extrem de puternică a aruncat piatră topită și metal în orbită, care în cele din urmă s-au coalizat, formând Luna.  De mai bine de 20 de ani, acesta a fost modelul canonic pentru formarea Lunii și a planetei moderne Pământ. Dar, așa cum este posibil, acest model este probabil greșit, potrivit lui Simon Lock, student la Harvard.

Analizele moderne arată că atât Pământul, cât și Luna au aproape aceeași amprentă izotopică, sugerând că ambele au o sursă identică. Mai mult, modelele de traiectorie sugerează că există o gamă foarte îngustă de coliziuni care ar putea să obțină suficientă masă pe orbită.

Orașul din România care se mândrește cu cel mai înalt brad natural de Crăciun. Are 29 de metri și cântărește 17 tone

Destinația de lux aleasă de Adelina Pestrițu pentru aniversarea soțului: cât costă să stai în „OZN”-urile din Arabia Saudită

„Există doar câteva ferestre de unghiuri de impact și o gamă foarte îngustă de dimensiuni și chiar și atunci unele detalii nu funcționează împreună”, spune Lock.

Luna s-a format în urma unui fenomen numit synestia

Lock, împreună cu colegii de la Harvard și UC Davis, au conceput un nou model care să poată explica mai bine aceste neconcordanțe. Se bazează pe un nou tip de obiect planetar numit synestia – o masă de rocă topită și vaporizată, cu o anumită materie care aparține corpului din orbita în care se află.

Termenul „synestia” a fost inventat de Lock și  Sarah Stewart, profesor de științe planetare la Universitatea din California. Orice obiect rotativ are un impuls unghiular care trebuie să rămână conservat. Legea conservării momentului unghiular afirmă că atunci când un corp extern nu acționează asupra unui obiect, nu va avea loc nici o schimbare a momentului unghiular.

Din pământ-synestia, bucăți de rocă topită, care au fost aruncate în orbită după impact, au format sămânța pentru Lună. Synestia, probabil, nu durează mult – nu mai mult de câteva sute de ani – pentru că nu își poate menține căldura prea mult și se micșorează constant.

Și în timp ce pământul-synestia s-a diminuat treptat, piatra de silicat vaporizată s-a transformat în proto-Luna, ceea ce explică modul în care Luna și-a moștenit compoziția de pe Pământ.

Modelul synestia răspunde la multe întrebări îndelungate legate de formarea Pământului și a Lunii, însă această lucrare este încă în fază incipientă. Este nevoie de mult mai multă muncă pentru a rafina modelul în continuare.