Cantitatea uriașă de apă de pe Lună va ajuta omenirea în viitorul apropiat
După ce câțiva oameni de știință au descoperit că pe Lună există o cantitate uriașă de apă, ascunsă sub suprafața sa, alți cercetători au continuat să studieze satelitul natural al Pământului.
De la descoperirile inițiale, care au concluzionat că Luna ascunde o cantitate enormă de apă, cercetătorii de la Institutul de Științe Spațiale din Boulder, Colorado, au descoperit că apa este răspândită pe toată suprafața lunii. În plus, ea este prezentă atât pe timpul zilei lunare, cât și pe timpul nopții.
Cercetătorii au remarcat că apa este prezentă mai ales ca OH (o moleculă hidroxil reactivă, în loc de H2O) și nu poate fi ușor accesată. Aceste descoperiri ar putea oferi cercetătorilor o înțelegere mai bună a originii acestei apei de pe Lună și, mai ales, cum a ajuns să fie distribuită așa cum este. Să nu mai vorbim despre implicațiile pe care le-ar putea avea pentru viitoarele misiuni lunare.
Deoarece tot mai multe agenții și companii explorează posibiltatea de a ajunge din nou pe Lună și de a crea o bază lunară, această apă ar putea fi folosită ca apă potabilă sau chiar să fie transformată în combustibil de rachetă, separând hidrogenul și oxigenul.
Anterior, cercetătorii au crezut că apa este prezentă, în principal, în jurul polilor. Acum, după ce au observat apa pe timpul zilei și a nopții lunare, cercetătorii au concluzionat că apa se mișcă pe toată suprafața Lunii. Chiar și așa, există încă o dezbatere despre locația și comportamentul apei Asta se datorează informațiilor puține și subtile ale instrumentelor de detectare cu infraroșu, folosite pentru a susține afirmațiile studiului.
Dincolo de potențialul acestei descoperiri de a extinde cunoștințele umane și capacitatea noastră de a trăi și de a folosi Luna ca resursă, ea ar putea permite oamenilor de știință să înțeleagă mai bine cum ar putea exista apă pe alte corpuri cosmice stâncoase.