Legea Pensiilor 2018: Schimbările majore au fost anunțate oficial și intră în vigoare în curând
În urmă cu câteva zile, am detaliat pentru prima oară un proiect referitor la legea pensiilor 2018. Acum, a ajuns online în forma finală, iar Dragnea vrea să intre în vigoare înainte de finele anului.
Spre surprinderea celor care nu sunt pensionari, în România există o problemă majoră cu cei care își asigură traiul din acele sume modice. Pare a fi incredibil, dar la ora actuală, există pensionari cu aceeași experiență și ani de muncă care câștigă diferit. Într-un mod complet misogin, sunt foarte multe situații în care românce care au lucrat în condiții identice pe parcursul foarte multor ani, câștigă mai puțin decât bărbații. În mod ideal, astfel de discrepanțe ar trebui să fie de domeniul trecutului și, cu un pic de noroc, proiectul ar trebui să se materializeze înainte de finele anului.
Lista celor mai importante schimbări din Legea Pensiilor 2018 a fost realizată de cei de la HotNews și poate fi analizată mai jos în tihnă.
- Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea Numărului Total de Puncte cu Valoarea Punctului de Referință. Numărul total de puncte este suma punctajelor anuale.
- Pensionarii care au stagiul de cotizare mai mic de 15 ani, pot opta între pensie și indemnizația socială, cu 3 luni înainte de intrarea în vigoare a legii
- Punctul de pensie va fi de 1.265 lei în 2019, de 1.775 lei în 2020, de 1.875 lei în 2021, iar apoi se va indexa cu inflația
- Pensia de urmaş se va cuveni copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii
- Pensia minimă se stabilește în procente, minim și maxim, din salariul minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de stagiul de cotizare
- Se introduce o nouă prestație și anume ajutorul pentru soțul supraviețuitor, și reprezintă 25% din pensia soțului decedat
- Se extinde sfera perioadelor necontributive asimilate stagiilor de cotizare prin valorificarea perioadei de master și doctorat
Cele mai multe persoane care se apropie de vârsta pensionării se vor bucura să afle că, în momentul în care limita de cotizare anuală a fost atinsă, tot atunci poți ieși la pensie. În principiu, ar trebui să fie vorba de un beneficiu negativ de până la 5 ani în unele situații. Trăgând linie, pensia anticipată va deveni pensie pentru limită de vârstă.
Pe marginea aceluiași subiect, Dragnea a făcut câteva declarații la România TV. „Vrem să intrăm în forţă cu Legea pensiilor în Parlament, pentru că trebuie să luăm în calcul şi piedicile pe care le vor pune Iohannis sau cei din Opoziţie. Nu a fost o lege bună adoptată de Parlament care să nu fie blocată sau întârziată, nu există aşa ceva.
(…) Şi atunci noi vrem neapărat ca până la sfârşitul anului această lege să fie în vigoare, ca să înceapă de la 1 ianuarie să lucreze în print la recalcularea pensiilor. Noi vrem să ne ţinem de calendar, este foarte posibil, s-a discutat ieri şi am discutat săptămâna trecută şi cu doamna prim-ministru, este foarte posibil ca la Casa de Pensii să se mai aloce 1.000-1.500 de posturi pentru că este o muncă foarte grea să recalculezi milioane de pensii şi nu vrem ca nimeni să suporte vreo greşeală de calcul sau vreo nedreptate.
În septembrie, la începutul lui septembrie, vrem să intrăm cu legea cu Parlament, practic pe 3 septembrie începe sesiunea parlamentară. (…) Deci, în prima săptămână de sesiune parlamentară această lege trebuie să fie depusă la Parlament, să intre procedurile parlamentare. O să vedem dacă este procedură de urgenţă sau nu, oricum vor avea dezbateri şi în Parlament, dar nimeni nu este oprit să participe la dezbateri în această perioadă începând din această lună „, a declarat Liviu Dragnea, joi seară, la România TV.
Cei care vor să studieze Legea Pensiilor 2018, pot acceas site-ul Ministerului Muncii, cât timp proiectul se mai află în dezbatere publică.