iPhone Xs te-a făcut mai frumos în selfie-uri, dar se rezolvă
La fel ca în fiecare an, la scurt timp după lansarea noilor terminale Apple, au fost identificate mai multe probleme. În cazul iPhone Xs și Xs Max, se pare că telefoanele ți-au făcut selfie-urile mai atrăgătoare.
Nu a trecut mult timp de la lansarea noilor smartphone-uri ale gigantului din Cupertino până când posesorii au început să se plângă online de o problemă un pic mai ciudată. Deși există foarte multe terminale pe piață care îți deformează selfie-uri prin algoritmi de înfrumusețare artificială, Apple nu promovează așa ceva.
Ca urmare, în momentul în care mai multe persoane au sesizat că arată prea bine în poze, s-au supărat.
Indiferent dacă te aflai în tabără celor care erau mulțumiți de acest detaliu sau particularitatea respectivă te-a supărat, oficialii gigantului din Cupertino au fost nevoiți să vină la înaintare cu o declarație oficială. În definitiv, realitatea capturată de mobil era deformată, iar asta este o problemă.
Un dezvoltator a încercat să găsească o scuză pentru situația în care s-a aflat Apple cu ale sale iPhone Xs și Xs Max. La momentul respectiv, a dat vina pe algoritmul folosit de americani pentru procesarea imaginilor. A avut parțial dreptate.
Un oficial al companiei conduse de Tim Cook a afirmat că va remedia bug-ul de captură prin intermediul iminentului update de iOS 12.1.
Dacă ar fi să crezi explicația oferită de Apple pe marginea subiectului, problema pleacă de la o implementare greșită a funcției Smart HDR. Pentru că algoritmul alege baza greșită pentru fotografia finală, cadrul de referință tinde să fie cel cu expunere mai mare.
Astfel, selfie-urile tale ajung să pare supra-expuse și, ca urmare, detaliile se pierd. În cazul selfie-urilor, pe lângă faptul că sunt mai luminoase, imperfecțiunile pielii nu se mai văd.
În orice caz, dacă problema descrisă mai sus este una care te deranja teribil, te vei bucura să aflii că se va remediat printr-o actualizare iminentă. Dacă te aflai în tabăra opusă, poți începe să experimentezi cu aplicații de editare din AppStore care oferă rezultate similare.