iPhone Xs și Xs Max nu se încarcă decât dacă „le mângâi” și e absurd
Au trecut deja câteva săptămâni de când primele exemplare de iPhone Xs și Xs Max au ajuns la utilizatori, iar problemele nu au întârziat să apară. Cea mai enervantă dintre ele ține de modul în care se încarcă aparatele.
Anul acesta, Apple a mărit și mai mult prețul noilor terminale din portofoliu. Cel mai scump iPhone atinge de această dată prețul de 1500 de dolari sau, în țara noastră, vreo 7900 lei. Din păcate, respectiva valoare nu implică la niciun nivel faptul că vorbim de un terminal perfect, fără nicio problemă de funcționalittae.
Un număr semnificativ de posesori de iPhone Xs și Xs Max au început să plângă pe forumul oficial al gigantului din Cupertino în legătură cu probleme ce țin de încărcare.
În teorie, iPhone Xs și Xs Max se pot încărca wireless și foarte mulți utilizatori optează pentru acea variantă, chiar dacă Apple nu oferă încă un încărcător oficial compatibil cu standardul Qi. Nu sunt însă puțini nici cei care sunt împăcați cu soluția tradițională, a utilizării unui cablu Lightning.
Din câte se pare însă, mai multe persoane care au făcut o investiție semnificativă în cele mai scumpe iPhone-uri lansate vreodată, au realizat că nu este suficient să conectezi cablul de Lightning pentru începerea procesului de încărcare.
Conform plângerilor din online, ești nevoit fie să atingi ecranul telefonului pentru a-l scoate din standby, fie să scoți cablul și să-l conectezi din nou pentru începerea efectivă a procesului de încărcare. În orice alte condiții, faptul că ai conectat cablul de alimentare este insuficient.
Dacă nu ai în vedere artificiile menționate mai sus, s-ar putea să-ți pui seara telefonul la încărcat, doar pentru a-ți da seama dimineața că nu s-a încărcat deloc sau s-a închis din lipsă de energie.
Pentru că problema pare una destul de gravă, Lewis de la Unbox Therapy a adunat o serie de terminale iPhone Xs pentru a-și forma o opinie avizată vizavi de cât de răspândită este problema. După cum se poate vedea în clipul de mai jos, ”afecțiunea” este surprinzător de răspândită. Între timp, pe Twitter, a început să facă valuri hashatag-ul #chargegate ca o referință la situația neplăcut.
Nu există un comunicat oficial Apple pe marginea subiectului, dar probabil că situația se va remedia printr-o actualizare de firmware.