Intel clarifică situația modemurilor 5G pentru Apple
Recent, au apărut pe internet informații conform cărora Apple ar avea de gând să mizeze pe altcineva decât Intel pentru modemurile 5G pentru iPhone-uri.
Conform zvonurilor din industrie, Apple ar fi avut de gând să meargă pe mâna celor de la MediaTek pentru modemuri 5G de telefoane. Într-adevăr, pare o alegere puțin surprinzătoare, având în vedere că producătorul e cunoscut pentru produsele entry-level și mid-range. Dezmințirea acestor idei vine chiar de la Intel, care anunță că nu s-a lovit de vreun refuz din partea celor de la Apple pentru modemul ”Sunny Peak”.
Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că planurile cuprinse între 2018 și 2020 rămân neschimbate, însă surprinzător e faptul că Sunny Peak nu ar fi, de fapt, un modem 5G și nici nu ar fi combinat 5G, Wi-Fi și Bluetooth într-un singur cip.
De fapt, componenta neanunțată oficial este un chip Wi-Fi și Bluetooth care ar trebui să ofere suport pentru Wi-Fi WiGig 802.11ad, doar că au apărut ceva probleme pe parcursul dezvoltării. Conform unor informații provenite din discuțiile interne ale companiei, cipul a fost tras pe linie moartă, iar echipa se ocupă de alte proiecte acum.
Relația Intel cu Apple a devenit un subiect din ce în ce mai important în ultimele luni, având în vedere interesul gigantului din Cupertino pentru modemuri și procesoare. Au apărut și zvonuri care vorbeau despre faptul că Apple ar urma să renunțe la procesoarele Intel pentru Mac-uri. În locul acestora, gigantul tech ar urma să folosească procesoare de producție proprie, dar va mai dura câțiva ani până la un asemenea moment.
Momentan, Apple încă folosește componente Intel în produsele proprii și chiar a anunțat că iPhone-urile de anul acesta vor folosi modemuri de la același producător.