Huawei, investigată de America pentru colaborare cu Iran

Huawei, investigată de America pentru colaborare cu Iran

Huawei și autoritățile americane intră din nou în conflict, de data asta unul legal. Statele Unite ale Americii suspectează compania chineză că a ignorat sancțiunile impuse Iranului.

Departamentul American de Justiție acuză Huawei că a încălcat sancțiunile americane impuse Iranului. Nu se știe nici în ce stadiu se află investigația procurorilor americani, dar acuzațiile au fost deja formulate.

De când Donald Trump a devenit președinte, problema securității statului a devenit aproape o paranoia, ca în timpul Războiului Rece. Autoritățile americane au început să vadă amenințări peste tot în lume, iar companiile chineze de telefoane sunt pe lista neagră.

Nu este pentru prima dată când Huawei se află în atenția Guvernului american, iar relațiile lor diplomatice din ultimii ani au fost constant tensionate, în special din cauza suspiciunilor mai mult sau mai puțin fondate ale americanilor.

China este deja una dintre marile puteri economice ale lumii, dacă nu chiar cea mai mare, așa că nu e de mirare că America își simte orgoliul rănit. CIA, FBI și NSA au avertizat consumatorii americani și le-au recomandat să nu mai cumpere telefoane Huawei deoarece chinezii le ascultă și le citesc datele, deci îi spionează și amenință securitatea națională.

Pentru a fi siguri că decizia lor are efect, au obligat furnizori de telefonie mobilă ca AT&T, Verizon și Best Buy să înceteze parteneraitele cu Huawei, fiind astfel mai greu pentru americani să le cumpere telefoanele.

În prezent, Huawei mai comercializează în America modelele Mate 10 și P20 Pro prin intermediul Amazon, Newegg și alți retaileri, dar dacă Huawei va fi găsită vinovată de acele acuzații, nu se știe dacă va mai avea dreptul să-și mai vândă vreun gadget pe teritoriul american.

Citește și:
Sursa: cnet