21 apr. 2018 | 15:10

Honor 10 e un Huawei P20 care costă mai puțin și e la fel de bun

ACTUALITATE
Honor 10 e un Huawei P20 care costă mai puțin și e la fel de bun

Seria de terminale Huawei P20 a reușit să facă valuri la nivel internațional, chiar dacă nu include cele mai ieftine aparate. Noul Honor 10 va încerca să repete acel volum de succes.

Honor este brandul aparent independent care funcționează sub umbrela Huawei. Telefoanele Honor sunt un pic mai ieftine comparativ cu cele comercializate sub Huawei, fără să facă vreun compromis pe partea de performanță. Noul Honor 10 nu este o excepție de la această regulă.

Honor 10 este un nou telefon de top construit în jurul unui ecran fără rame cu diagonala de 5,84 inci și o rezoluție nativă de 2280 x 1080 pixeli. Bretonul introdus de iPhone X în 2017 nu lipsește din ecuație. Partea din spate este mascată de o sticlă colorată într-un mod foarte creativ, ce își schimbă culoarea în funcție de lumina înconjurătoare sau de unghiul la care ții aparatul.

Similaritățile dintre Honor 10 și Huawei P20 devin și mai evidente în momentul în care te uiți la interior. Noul smartphone folosește un cip Kirin 970 cu 6GB RAM pentru a-și face treaba. Acumulatorul de 3400 mAh te ține departe de priză pe parcursul unei zile întregi, iar combinația de camere de pe spate este suficientă pentru imortalizarea unor cadre impresionante. Are două camere principale de 16 megapixeli color și 24 megapixeli monocrom.

Pentru selfie-uri de înaltă rezoluție vei utiliza un senzor de 24 megapixeli.

Pentru un proces de autentificare surprinzător de rapid, telefonul incorporează un cititor de amprente ultrasonic. Acesta din urmă ar trebui să funcționeze impecabil chiar și în situația în care ai degetele umede. Xiaomi Mi 5S a fost primul smartphone care a integrat un astfel de mecanism biometric.

Partea cea mai atractivă a noului telefon constă într-un preț de achiziție mai mult decât decent. Începând cu 27 aprilie, vei putea cheltui aproximativ 414 dolari pentru modelul cu 64GB de memorie internă sau 128GB pentru versiunea cu 128GB.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele