Ce greșeli faci pe Instagram, conform unui fotograf profesionist
De obicei îți dai seama dacă un profil de Instagram este bun sau nu imediat ce intri pe el. Ai senzația de satisfacție estetică, mulțumită paletei de culori sau a felului în care sunt structurate pozele, fie că ai un simț artistic sau nu.
În aceeași manieră, îți dai seama când ceva nu merge bine cu un profil de Instagram. Poate că fotografiile sunt suprasaturate sau strâmbe sau poate aparent totul e ok și nu îți dai seama ce e greșit de fapt.
Fotografa profesionistă Alexa Jade, din Portland, a explicat pentru Mashable care sunt greșelile le fac începătorii într-ale Instagramului și care sunt lucrurile pe care ar trebui să le faci pentru a avea un profil mai atractiv.
Nu ți-ai ales o temă
Dacă ai senzația că profilul tău nu prea are consistență, cel mai probabil îi lipsește o temă. „De exemplu, dacă postezi o fotografie cu chipul unei persoane, apoi o poză cu cina de seara trecută, poate părea confuz, mai ales pentru un urmăritor care nu te cunoaște în viața reală”, a zis Jade. Recomandarea acesteia este să îți alegi o temă sau o schemă de culori și să te ții de plan.
Unele fotografii par rupte de întreg
Dacă vrei ca profilul tău să pară mai profesionist, uneori e bine să nu postezi chiar orice îți trece prin cap. Dacă o anumită fotografie pare să arate ca o nucă în perete, mai bine o postezi drept story. Mai mult, dacă vrei să te joci cu mărimile imaginilor de pe profilul tău, e bine să îți găsești un tipar, pentru a nu arăta prea dezordonat după.
Fotografiile sunt luminate din spate
Fotografiile luminate din spate nu sunt așa rele atunci când ai o cameră profesională. Totuși, dacă singura armă a ta este telefonul, e mai bine să le eviți. Dacă totuși nu te poți abține, sfatul lui Jade este să crești expunerea și să scazi contrastul acestor fotografii într-un program de editare foto.
Supra-saturezi pozele
Pozele intens colorate pot fi foarte frumoase, dar există o limită fină între artă și kitsch. Dacă vrei să eviți excesele de culoare, Jade sugerează să te joci cu tonuri calde și reci din imagine (fie într-un program, fie direct în aplicația Instagram) și să scazi contrastul.