19 iun. 2018 | 15:02

Google Plus devine, în sfârșit, popular, doar că pentru teroriști și neo-naziști

ACTUALITATE
Google Plus devine, în sfârșit, popular, doar că pentru teroriști și neo-naziști

Google Plus a fost de la început un proiect eșuat, dar ceva ani mai târziu, acesta reușește să devină popular, chiar dacă nu așa cum te-ai aștepta.

Acum câteva luni, Facebook publica un document în care detalia regulile cu privire la distribuirea de conținut care incită la ură pe platformă, iar într-o manieră similară a procedat și Twitter, în 2017. Opiniile extremiste au devenit destul de comune pe internet și chiar dacă cele două platforme amintite anterior au mai rezolvat situația, grupurile extremiste au găsit un nou adăpost, pe Google Plus.

Conform celor de la The Independent, grupurile care distribuie conținut rasist sau antisemit se mută pe Google Plus, iar compania e conștientă de problemă: ”avem o echipă dedicată care să înlăture astfel de conținut de pe platformele noastre și recunoaștem că mai avem multe de făcut, dar ne străduim să rezolvăm problemele”, a declarat un purtător de cuvânt al Google.

Un grup care distribuia conținut extremist avea mai bine de 600 de membri, conform raportului publicat de The Independent. Încă de acum o săptămână, englezii arătau că mai multe comunități de pe Google Plus postează conținut antisemit, rasist sau incitator la ură, iar unele grupuri au chiar mii de membri.

Firește, politica de utilizare a platformei interzice publicarea de asemenea conținut, dar unele postări au rămas neatinse chiar și ani la rând pe platforma celor de la Google. În plus, grupurile nici nu sunt foarte ascunse, așa că poți rapid să le găsești.

Problema e similară și în cazul grupurilor de simpatizanți ai organizației teroriste ISIS. Și aceștia s-au ”reunit” pe Google Plus și postează în voie, fără să aibă vreo problemă din partea platformei.