Fotografiile de familie, folosite de Facebook pentru reclame personalizate
Un nou patent obținut de curând de Facebook reușește să te sperie cu perspectiva folosirii fotografiilor de familie pentru personalizarea reclamelor oferite.
Facebook are un set foarte stufos de informații despre tine. Faptul că știe cum arăți și a ajuns să te eticheteze automat în fotografiile prietenilor reprezintă doar cireașa de pe tort. Toate aceste detalii împreună cu multe pe care nu le cunoști sunt folosite într-o manieră exhaustivă cu scopul de a-ți oferi reclame personalizate.
Această practică nu este nouă în industrie, iar Google a făcut-o din totdeauna. Nivelul la care o duce Facebook, este însă un terifiant.
Dacă un nou patent al Facebook se va reflecta într-o actualizare a rețelei de socializare, fotografiile tale de familie care ajung online vor fi analizate pentru a determina tipul relației dintre persoanele din poze. Informațiile obținute în această manieră vor duce la concluzii precum că tu ai fi tatăl a doi copii.
Din acel moment, informația adițională va fi utilizată pentru personalizare reclamelor care îți sunt afișate online. De la numărul total de persoane dintr-o familie, până la numărul de copii sau dacă trăiești sau nu cu bunicii, toate îți vor fi trecute ”la dosar”.
Pentru că informația de mai sus a făcut înconjurul lumii într-un timp foarte scurt, cei de la Facebook s-au simțit nevoiți să ofere un comunicat de presă pe marginea subiectului. ”Căutăm deseori să obținem patente pentru tehnologii pe care nu le implementăm niciodată, iar patentele nu ar trebui considerate ca fiind o indicație a planurilor viitoare.”
Conform purtătorului de cuvânt al companiei, nu ar trebui să ne speriem prea tare de acest patente obținut de curând. Pe de altă parte, afirmația citată de mai sus este una cât se poate de generală și nu menționează explicit că funcția folosirii pozelor de familie pentru personalizarea reclamelor nu va fi folosită în scopuri de marketing.