07 mai 2018 | 15:15

Ford a creat geamul care poate transforma radical viața nevăzătorilor

VIDEO ACTUALITATE

Ford a creat geamul special pentru nevăzători, care-i ajută să simtă peisajul traversat de automobil. Inovația creată de Ford ar putea schimba radical viața persoanelor care nu văd.

De multe ori, șoferii nu dau prea multă atenție peisajului atunci când conduc pentru că trebuie să fie atenți la șosea. Frumusețea unei călătorii e completată însă de drum. De câte ori n-ai fost impresionat de peisajele montane sau cele maritime atunci când ai plecat în vacanță? Ei bine, pentru nevăzători, lumea este lipsită de culoare, indiferent pe unde ar merge.

Ford vrea să schimbe în bine viața acestor persoane cu dizabilități, așa că a creat un geam special care emite o experiență tactilă prin care pot să simtă felul în care arată mediul înconjurător. Este precum limbajul Braille, dar dus la un nivel tehnic foarte avansat, bazat pe inteligență artificială.

Fereastra inteligentă, denumită Feel the View, este un sistem complex, care se bazează pe o cameră foto aflată în exteriorul mașinii, programată să fotografieze rapid peisajul exterior și să transmită apoi imaginea pe geamul ferestrei din dreptul pasagerului nevăzător.

Fotografia colorată este convertită într-o imagine cu diferite nuanțe de gri cu ajutorul unor lumini LED, care generează diverse niveluri de vibrații. În total, sunt generate 255 de intensități ale vibrațiilor, ceea ce înseamnă că oferă o imagine destul de detaliată la nivel tactil.

Intensitățile vibrațiilor se adaptează în funcție de atingerea pasagerului pe geam. Pe măsură ce muți degetele pe suprafața geamului, sunt generate vibrații punctuale (ca la Braille) care îți permit practic să „citești” imaginea. Sistemul ferestrei inteligente folosește inteligența artificială pentru identificarea imaginilor și oferă pasagerilor nevăzători chiar și o descriere audio a mediului înconjurător, pentru o informație cât mai detaliată.

Echipa Ford a căutat în întreaga lume niște parteneri dispuși să pună în aplicare ideea inovatoare și i-au găsit pe cei de la GTB Rome, dar, pe măsură ce proiectul a avansat, și-au dat seama că tehnologia ar putea aduce mai multe schimbări.

„Când prototipul a prins formă, ne-am dat seama că dădeam naștere unui limbaj complet nou, care ar putea oferi persoanelor cu deficiențe de vedere șansa de a vizualiza și să simtă călătoria așa cum n-au mai făcut niciodată înainte”, spune CEO-ul GTB Rome.

„O inovație care azi e utilizată la mașini, mâine ar putea fi implementată în școli și instituții pentru oamenii nevăzători, ca un instrument ce ar putea fi de folos în multe feluri.”