03 sept. 2018 | 08:12

Firea îl atacă pe Dragnea și o critică pe Carmen Dan, prin declarații fără precedent

Generalist
Firea îl atacă pe Dragnea și o critică pe Carmen Dan, prin declarații fără precedent

Gabriela Firea a făcut pe parcursul zilei de duminică, 2 septembrie, o serie de declarații agresive, fără precedent, la adresa lui Liviu Dragnea, a ministrului Carmen Dan și a modului în care se desfășoară lucrurile în PSD.

Sămbătă, la Neptun, a avut loc consiliul extraordinar al PSD. În respectivul context, Gabriela Firea a cerut demisia lui Carmen Dan din poziția de Minstru de Interne. Pe lângă faptul că nu a avut parte de susținerea partidului, Liviu Dragnea a apărat-o pe Carmen Dan și anunțat schimbarea din funcția de președinte al PSD București a lui Firea. Atunci, a început scandalul.

Duminică seara, la România TV, primarul capitalei a făcut mai multe declarații prin care critică atât conducerea PSD în frunte cu Liviu Dragnea, cât și modul în care s-au desfășurat mai multe operațiuni propagandistice din ultimul an. „Vă amintiți momentul Arena Națională- Simona Halep. A doua zi a apărut pe Facebook un colaj că de fapt nu am fost huiduită eu, ci Simona Halep.

Acela a fost transmis intenționat cu aprobarea lui Liviu Dragnea, așa mi-au spus oameni din partid. Pentru ca eu să am și mai mult de suferit, s-a pus gaz pe foc. Pentru ce să distorsionăm adevărul și să comunicăm că nu eu am fost huiduită de 300 #rezist, ci Halep, noi cu asta ne ocupăm? Acel scandal i-a convenit lui Liviu Dragnea să se perpetueze și să fiu pusă in situație negativă. I-am spus să se scoată acel colag imediat”, a declarat Gabriela Firea, la România TV cu referire la știrile false din online de acum câteva luni.

Cu referire la reacția foarte agresivă a jandarmilor la protestul din 10 august, Firea i-a luat apărarea prefectului Speranța Clișeru și a afirmat că directiva referitoare la utilizarea tunurilor de apă și a gazelor lacrimogene a venit de la Ministerul de Interne. „Când am vrut să facem târgul de Crăciun în Piața Victoriei, am fost lăsată singură, protestatarii de profesie au demontat scena. A fost un strigăt de alarmă, dar probabil că unii colegi au crezut că ei nu vor fi vizați. S-a întâmplat pe 10 august.

I-am reproșat doamnei ministru că prin strategia de comunicare a vrut să transfere răspunderea pentru tot ce urma să se întâmple pe umerii prefectului. Deodată, prefectul, care doar contrasemnează un ordin întocmit de militari, apare ca personaj principal un prefect. În noaptea aceea s-a menționat în presă numele prefectului, a doua zi, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a spus că prefectul a dat ordinul de intervenție, urmărind probabil reacțiile și presa internațională și văzând că interventța e considerată mai agresivă. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a arătat către prefect, presa spunând că a lucrat cu primarul general. Așa am ajuns vinovat de serviciu că eu am pus la cale intervenția, pentru că omul care a dat ordinul e prefectul Capitalei, cel care a lucrat cu mine”, a declarat Gabriela Firea.

„Știu cum arată un astfel de document. Sub nicio formă într-un ordin de evacuare nu se scriu elemente de luptă, sunt transmise doar între militari. Prefectul este un civil, iar ordinul conține situația: câte persoane sunt, câte sunt agresive, dacă sunt în pericol forțele de ordine, dacă se încearcă intrarea într-o instituție publică, se decide evacuarea și forțele care intervin. Nu se scrie cum se intervine, că e cu tunuri cu apă. S-a lăsat doar că prefectul, care a lucrat cu primarul general a lăsat să se dea cu gaze lacrimogene. Ancheta va dovedi cele spuse de mine.” Șirul de declarații în apărarea prefectului Speranța Cliseru a continuat. Ca referință, Speranța este apropiată a Gabrielei Firea din perioada în care a ocupat poziția de consilier al actualului primar al Capitalei.

Șirul de atacuri la adresa lui Carmen Dan a continuat. „Am reproşat faptul că nu a avut grijă de oameni. Nici de oamenii din Bucureşti sau din alte zone care au fost la miting, cei care nu erau violenţi şi au avut de suferit, dar nici de oamenii săi, pentru că vreau să vă spun că jandarmii au dormit o noapte pe jos, fără saltele, fără paturi, îmbrăcaţi. Ca nişte vite. Primăria Capitalei şi cea de Sector 1 s-au îngrijit ca în următoarea noapte să meargă, să fie cazaţi în nişte cămine, cu paturi, cu saltele, să aibă duşuri, toalete, mâncare.

Nu au avut nici mâncare şi veneau de la drum. Să aibă apă. Şi nu mi se pare normal ca aceste lucruri să fie trecute cu vederea. Dacă un coleg de-al nostru a greşit trebuie să recunoaştem, noi, ca echipă, o greşeală, că nimeni nu este de neînlocuit. Este deja al doilea mare scandal cu doamna ministru, după ce domnul premier Tudose a plecat tot din cauza domniei sale. Acum este al doilea mare scandal, în care domnia sa iese învingătoare, pe greşeli evidente, iar noi toţi ceilalţi suntem paria. Nu. Eu am adus argumente logice şi îmi pare rău că ele nu i-au sensibilizat absolut deloc pe colegii mei. Măcar să aibă nişte atitutidini principiale, să ţinem la nişte valori.” De această dată, primarul Bucureștiului a criticat condițiile puse la dispoziție de Ministerul de Interne pentru jandarmi veni la protest din afara Capitalei.

„Am reproşat doamnei ministru faptul că întâi a anunţat public faptul că este în concediu şi nu o interesează; pe urmă, când a aflat presa că a fost toată noaptea în minister, a anunţat că de fapt s-a întors – după ce presa a aflat că a coordonat totul din minister – că nu şi-a asumat ca ministru de Interne intervenţia. Să spună că era un miting ilegal, că a fost o intervenţie conform legii, că Jandarmeria a propus acele măsuri graduale, că sunt şi erau justificate, şi exact ce s-a intervenit, conform legii. Nu, domnia sa a vrut să arunce pe prefect. Prefectul – fostul meu coleg. Fostul coleg al primarului general.” Firea a profitat de ocazie pentru a menționa modul în care Carmen Dan a încercat să ”iasă basma curată” după protestele din Piața Victoriei prin câteva minciuni.

 

 

 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele