Facebook îți va permite, în sfârșit, să ștergi mesajele din Messenger
Știi toate mesajele penibile trimise la beție? Facebook îți va permite să le iei „înapoi”. Funcția deja disponibilă pe WhatsApp ajunge în Messenger, deși Mark Zuckerberg o are de ceva timp.
Facebook Messenger ar fi mult mai bun dacă ai putea șterge mesajul pe care l-ai trimis. Sunt momente în care, pur și simplu, e cea mai bună soluție. Doar Mark Zuckerberg putea face asta, după cum a informat TechCrunch. Și pentru că șeful Facebook a fost prins cu asta, compania s-a grăbit să spună că da, fie, vom avea și noi, profanii, funcția.
Facebook a spus că Zuckerberg putea șterge mesaje din rațiuni de securitate. Din fericire pentru toți cei peste un miliard de utilizatori de Messenger va fi implementată funcționalitatea unsend, ca să îți iei mesajele înapoi.
„Vom furniza opțiunea tuturor. Asta s-ar putea însă să dureze. Până când funcționalitatea va fi gata, nu vom mai șterge mesajele directorilor [Facebook]. Trebuia să facem asta mai devreme și vă cerem scuze că n-am făcut-o”, a informat compania.
WhatsApp are deja opțiunea asta din octombrie 2017. Totuși, trebuie să știi că deși e șters, cel care trebuia să-l primească vede că „acest mesaj a fost șters”. Nu vede conținutul, dar știe că-i ascunzi ceva. El rămâne, totodată, în notificări. Iar dacă l-a văzut, asta e. Oricum, în majoritatea cazurilor în care opțiunea ar fi utilă nu-ți pasă dacă l-a văzut sau nu, vrei să nu fie dovezi pentru un screenshot ulterior.
Ironic e că Yahoo Messenger avea așa ceva încă din 2015, dar era o opțiune prea târziu implementată ca să-i mai pese cuiva. Atunci, a fost relansat serviciul – Android, iOS, web sau în aplicaţia Mail. Mesajele șterse dispar instant de pe dispozitivele tuturor celor care l-au primit anterior, indiferent de platformă.