27 apr. 2018 | 12:57

Facebook ar putea trece la abonament plătit, iar dovezile sunt numeroase

ACTUALITATE
Facebook ar putea trece la abonament plătit, iar dovezile sunt numeroase

În ultimele luni, au apărut tot mai multe dovezi legate de transformarea cele mai mari rețele de socializare într-un serviciu plătit.

Oficialii Facebook au detaliat în urmă cu câteva zile rezultatele financiare pe primul trimestru al acestui an. În respectivul context, am aflat că toate scandalurile din ultimele luni nu au făcut decât să sporească notorietatea Facebook, iar profitabilitatea companiei a explodat.

Aproape niciodată nu s-a întâmplat ca o companie de dimensiunea gigantului american, aflată în acest stadiu de evoluție, să înregistreze o creștere de peste 50% a profitului de la an la an.

Toți banii pe care Facebook îi câștigă la această oră sunt obținuți din reclame. Ca utilizator al unui serviciu gratuit, în speță Facebook, îți asumi faptul că cineva trebuie să genereze niște bani la capătul firului din acel produs virtual. La multe site-uri de presă, ai alternativa de a plăti un abonament pentru a scăpa de reclame.

Deși ar fi ciudat să-ți ceară cineva bani ca să ai acces la Facebook, Mark Zuckerberg a afirmat în fața Congresului american că va exista întotdeauna o variantă gratuită a serviciului. Asta nu înseamnă însă că nu va exista și o variantă contra cost.

O nouă referință către un Facebook cu abonament a fost făcută în conferința pentru publicarea rezultatelor financiare de către COO-ul Facebook – Sheryl Sandberg. Aparent, posibilitatea tranziției la un serviciu plătit s-a pus de mai multe ori în trecut, chiar dacă nu a fost făcută nici o mișcare ulterioară în acest sens.

„În mod sigur, ne-am gândit la mai multe forme de monetizare, inclusiv abonament și întotdeauna vom continua să ne gândim la orice.” Directorul Executiv de Operațiuni al Facebook a fost cât se poate de clar, în momentul în care a fost întrebat direct dacă un abonament plătit reprezintă o posibilitate reală de acces la Facebook. În trecut, același COO a spus că posibilitatea întreruperii colectării datelor despre tine și activitatea ta pe Facebook ar putea fi o funcție plătită.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele