15 oct. 2018 | 11:20

Cum iei bani pentru mașina veche: Firea a anunțat programul

ACTUALITATE
Cum iei bani pentru mașina veche: Firea a anunțat programul

Primăria Capitalei a publicat regulamentul privind acordarea eco-voucherelor pentru achiziționarea unor autovehicule noi, nepoluante. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a obține un eco-voucher.

Primăria Capitalei speră ca prin aceste vouchere să fie înlocuite circa 5.000 de autoturisme vechi cu unele noi, “prietenoase cu mediul” și să rezolve, cumva, și problema traficului aglomerat din București.

Pe site-ul Primăriei Municipiului București a fost publicat și Regulamentul Programului de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare.

Programul oferă vouchere cu o valoare nominală de 9.000 de lei/eco-voucher și se adresează tuturor persoanelor fizice și juridice care îndeplinesc anumite criterii de eligibilitate.

Care sunt condițiile pentru obținerea eco-voucherului

Cu acest eco-voucher poți achiziționa doar un automobil nou Euro 6, non-diesel, sau autoturisme hibride sau electrice, în schimbul mașinii uzate/vechi pe care deja o ai. Eco-voucherul nu se cumulează cu prima de casare aferentă Programului guvernamental derulat de Administrația Fondului de Mediu și cu alte programe sau proiecte similare aflate în derulare.

Dacă vrei să achiziționezi eco-voucherul în calitate de persoană fizică, trebuie să ai domiciliul stabil în București, să ai minimum 18 ani și să fii proprietar unic al automobilului uzat pe care vrei să-l schimbi. În plus, nu trebuie să ai obligaţii de plată la bugetul local şi bugetul de stat. Adică, dacă ești datornic, s-ar putea să nu fii eligibil pentru achiziționarea eco-voucherului.

Persoanele juridice trebuie s aibă sediul social în Capitală, să fie proprietare unice ale automobilelor uzate pe care le dau la schimb și, la fel, să nu aibă datorii la bugetul local și la bugetul de stat și să nici nu fie condamnate pentru infracțiuni împotriva mediului.

Cum te înscrii în cadrul programului

Ca să te înscrii în program, trebuie să descarci aplicația PEVAUTO, care permite înregistrarea a 6.000 de participanți, persoane fizice și juridice deopotrivă. Când va fi atins numărul maxim de participanți, aplicația va întrerupe automat procesul de înregistrare și vei fi informat printr-un mesaj în acel moment, dacă te afli în proces de înscriere.

După ce vor fi aleși, în ordinea înregistrării primii 5.000 de participanți eligibili, lista cu aceștia va fi publicată pe site-ul Primăriei Capitalei.

Prin aplicația PEVAUTO, ca persoană fizică, trebuie să-ți completezi datele personale din CI/BI și din certificatul de înmatriculare al autoturismului uzat (talonul).

Pentru persoanele juridice sunt necesare datele din certificatul de înmatriculare emis de ONRC şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului uzat (talon), deci necesită încărcarea acestor documente în format electronic în aplicație.

Tot prin intermediul aplicației PEVAUTO vei fi de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal și vei declara pe proprie răspundere că nu ai datorii la bugetul local sau de stat.

În cazul fiecărui participant va fi generat un cod unic care va fi comunicat pe adresa de e-mail valabilă, împreună cu un link unic pe baza căruia vei putea ulterior să accesezi aplicaţia pentru a încărca documentele referitoare la casarea şi radierea autovehiculului uzat.

Mai multe informații despre regulament poți găsi aici.