Cum publici un clip pe YouTube de pe telefon – iPhone sau Android

Dacă ai un video amuzant sau vrei să faci o sesiune de streaming live de pe mobil, e bine să știi cum publici un clip pe YouTube de pe telefon.

YouTube este un serviciu online deținut de Google și reprezintă platforma online cu cea mai mare cantitate de conținut video de pe internet. Ritmul în care se postează conținut nou este surprinzător de mare, iar motivul are legătură cu simplitatea procesului. Dacă ai în vedere câteva detalii la început, trebuie să parcurgi doar câteva etape simple înainte să poți posta conținut multimedia pe internet în speranța informării, amuzării sau monetizării.

Dacă vrei să afli cum publici un clip pe YouTube, indiferent dacă este live sau înregistrat, primul pas implică instalarea aplicației omonime de mobile. Dacă ai un Android, folosește în acest scop linkul de Google Play. Dacă folosești un iPhone sau alt iDevice, utilizează linkul de AppStore. Deși s-ar putea să fie posibil să urci clipuri și prin intermediul site-ului YouTube.com accesat prin browserul tău favorit, aplicația mobilă dedicată îți face viața semnificativ mai ușoară.

După ce ți-ai instalat YouTube pe telefon, pornește aplicația și autentifică-te cu numele de utilizator și parola ta de Google. Procesul ar trebui să dureze doar câteva momente, după care te vei confrunta cu o interfață cât se poate de intuitivă încarcată de cele mai populare clipuri ale momentului.

În cazul în care vrei să înveți cum publici un clip pe YouTube, după ce ai intrat în aplicație, apasă pe săgeata din dreapta sus. Acordă permisiunile necesare programului. Acestea sunt menite să permită aplicației să-ți acceseze galeria foto/video, camera și microfonul. Imediat după, interfața programului se va împarte în două. În partea de sus, vei putea începe o înregistrare nouă, în timp ce în partea de jos vei vedea clipurile tale recente din librărie.

În tutorialul video de mai sus, am optat pentru un clip existent. Apasă pe Înainte. Introdu un nume pentru noul tău clip, o eventuală descriere și alege-ți dacă îl vrei nelistat, public sau privat. Tot opțional, îi poți asocia o locație, pentru a fi mai ușor de găsit raportat la locul în care a fost imortalizat. La final, apasă pe încarcă în dreapta sus.

Alexandru Puiu
15:30 31.01.2018
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video