03 feb. 2018 | 10:59

Cum descarci un clip de pe Facebook, dacă vrei să-l păstrezi

ACTUALITATE
Cum descarci un clip de pe Facebook, dacă vrei să-l păstrezi

În funcție de timpul petrecut pe cea mai mare rețea socială, s-ar putea să ai nevoie la un moment dat să știi cum descarci un clip de pe Facebook.

Petrecem cu toții foarte mult timp pe Facebook și, nu de puține ori, avem ocazia să descoperim ceva amuzant, interesant sau util. Indiferent dacă este vorba de poze sau de clipuri video însă, nu toate pot fi partajate cu oricine. În funcție de modul în care a fost realizată postarea inițială care te-a impresionat, s-ar putea să nu o poți da mai departe pentru că nu a fost menită să fie publică.

Există și posibilitatea ca cineva să fi asociat niște restricții suplimentare unei postări fără să-și dea seama.

Pentru a o trimite mai departe, dacă vrei să salvezi o fotografie văzută la cineva pe Facebook, ai o serie stufoasă de opțiuni. Poți face click dreapta pe ea și să o descarci sau o poți imortaliza prin intermediul unei capturi de ecran. În situația în care vrei să înveți cum descarci un clip de pe Facebook, soluțiile nu sunt la fel de intuitive.

După câteva experimente mai mult sau mai puțin eșuate, am descoperit o extensie de Chrome care te ajută să descarci aproape orice clip de pe internet. În acest caz particular, voi insista pe abilitatea ei de a facilita descărcarea unui video de pe Facebook.

Extensia imortalizată în captura de ecran de mai jos este intitulată Video Downloader Professional și poate fi descărcată gratuit din Chrome WebStore. Este important de reținut că nu este capabilă să descarce clipuri de pe YouTube, dar funcționează în tandem cu aproape orice altă pagină web.

După ce ai instalat extensia și ai în fața ochilor un clip de pe Facebook pe care ai vrea să-l descarci, apasă pe butonul sub formă de săgeată verde din Chrome. Eventual, inițiază redarea clipului. Dacă nu-l vezi în dreapta sus, apasă întâi pe cele trei punctulețe și ar trebui să se numere printre icoanele extensiilor ascunse.

Imediat, ar trebui să vezi o listă cu versiunile de diverse rezoluții ale clipului de pe ecran. Apasă pe butonul verde marcat Download din dreptul variantei care te încântă ca dimensiune. Durata procesului de download variază în funcție de dimensiunea fișierului.

Cum descarci un clip de pe internet

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele