FOTO – Cum arată un calculator cuantic cu 50 de qubiți
Un calculator cuantic nu seamănă cu PC-ul sau laptopul pe care îl ai pe birou, însă e mult mai puternic decât un calculator clasic.
De la distanță, nu ai putea intui la ce te uiți, având în vedere că privești ceva ce seamănă cu un candelabru, dar care totodată e plin de cabluri și de țevi, toate ajungând la un cilindru metalic în partea de jos. Calculatorul din imagini e unul dintre cele mai sofisticate construite vreodată și procesorul său are 50 de qubiți.
În noiembrie 2017, IBM a dezvăluit primul calculator cuantic de 50 de qubiți. La CES 2018, aceștia au expus componentele calculatorului, astfel încât publicul să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în interior. Vicepreședintele departamentului de cercetare de la IBM, Jeffrey Welser, a declarat pentru engadget.com că cea mai mare provocare este eliminarea interferențelor, fie ele electrice, magnetice sau termice.
Un calculator cuantic e inutil dacă e expus la temperatura camerei. Începând de la vârf și continuând spre bază, sistemul să răcește de la 4 Kelvin (-269,15 grade Celsius) la 800 miliKelvin, apoi la 100 mK și, în final, la 10 mK (-273,149 grade Celsius), aproape de 0 absolut.
Cablurile transmit semnale către cip, iar aici acestea sunt alocate qubiților, care execută comenzile pe care operatorii le dau. Cablurile sunt așezate astfel încât interferențele exterioare să nu ajungă la cipul de la baza calculatorului.
Mulți oameni din industrie au sugerat că un sistem de 50 qubiți ar putea atinge supremația cuantică. Termenul se referă la momentul în care un calculator cuantic e capabil să depășească un sistem tradițional sau să realizeze o sarcină imposibil de dus la bun sfârșit altfel. Problema e că astfel de sisteme sunt compatibile doar cu anumite tipuri de algoritmi. Sistemele sunt ideale pentru simulări de chimie sau de fizică, spre exemplu, dar nu vei face vreodată o prezentare PowerPoint cu un astfel de sistem.
”Lumea nu e clasică, e cuantică, așa că dacă vrei să o simulezi ai nevoie de un calculator cuantic”, arată Jeffrey Welser.