China face mai multe mașini electrice decât toate țările la un loc
China reprezintă una dintre cele mai mari surse de populare de pe glob din acest moment. Țara comunistă s-a angajat în urmă cu câțiva ani să schimbe acest lucru. O metodă prin care vrea să facă asta este prin înlocuirea mașinilor cu combustibil cu cele electrice.
În 2017, s-au produs 1,1 milioane de autovehicule electrice pe glob, iar mai mult de jumătate dintre acestea au fost realizate și vândute în China. Adică mai mult decât toată Europa, Japonia și Statele Unite la un loc.
Anul trecut, China a produs 595.000 de mașini electrice și a vândut 579.000 dintre acestea. În Statele Unite ale Americii au fost produse 200.000 de mașini dintre care au fost livrate clienților 195.000 de unități. În plus, la târgul auto Beijing Auto Show au fost prezentate 1022 de modele de mașini dintre care 174 au fost electrice. Dintre acestea, 124 sunt realizate de producători chinezi.
Germania a produs mult mai multe mașini decât a vândut, ceea ce demonstrează iubirea germanilor și a europenilor pentru mașinile cu combustibil. Așadar, Germania a produs 146.000 de mașini electrice și a vândut doar 53.000 de unități. Japonia a realizat 98.000 de unități și a vândut 52.000.
Situația este inversă în Marea Britanie, Canada, Olanda și Norvegia unde s-au achiziționat mai multe automobile electrice decât au ieșit pe porțile fabricilor. De fapt, în Olanda și Norvegia nu s-a produs nici măcar o mașină electrică, dar au fost cumpărate 9.000 de unități în Olanda și 62.000 de mașini în Norvegia.
Unul dintre motivele pentru succesul Chinei e că valoarea pieței de automobile din China a crescut foarte mult. Este mai mare decât cea din SUA. Mai mult, guvernul chinez vrea să construiască un ecosistem pentru mașinile electrice, acesta acordând reduceri de taxe pentru producători.
Îi încurajează să construiască astfel de mașini și să dezvolte infrastructura neceseară. Autoritățile chineze au cheltuit 9,2 miliarde de dolari între 2009 și 2015 pentru a încuraja adoptarea de mașini electrice, iar alte 13 miliarde de dolari ar fi fost acordate în ultimii doi ani.