Care e cel mai sigur loc într-un autocar în caz de accident
Un accident rutier în care este implicat un autocar se poate lăsa cu urmări grave. Tocmai de aceea, unii dintre pasageri aleg locul în funcție de unde cred ei că e mai sigur.
Pasagerii aleg un loc în autocar, dacă au opțiunea să aleagă, în funcție de unde cred ei că e cel mai sigur. Totuși, care este acel loc salvator?
Statisticile arată că, atunci când vine vorba despre accidentele de autocare, cele mai multe autobuze implicate au avut parte de o coliziune laterală și nu de una frontală.
Astfel, specialiștii în accidente rutiere atrag atenția asupra faptului că cele mai bune locuri sunt lângă coridor, cât mai spre spatele autocarului. Totodată sunt recomandate şi scaunele aflate în spatele şoferului, întrucât acestea asigură o protecţie sporită dacă la mijloc este vorba despre un impact frontal.
Dacă pasagerii vor avea de ales între locurile din față și cele din spate, aceștia ar trebui să opteze pentru ultimele locuri din mașină, deoarece șansele ca un autocar să fie lovit din spate sunt mult mai mici. Sunt puține accidentele în care un autocar să fie lovit din spate.
Așa cum era de așteptat, călătorii care stau în picioare în autocar sunt mult mai expuși în cazul unui impact. Pot fi mai lesne aruncați pe geam ori se pot lovi de scaune. Din fericire, legislația europeană interzice ca pasagerii să călătorească în picioare.
Zeci de oameni au murit pe șoselele de la noi în călătorii cu autocar
În ultimii 15 ani, pe șoselele de la noi din țară au fost zeci de accidente în care au fost implicate microbuze, autobuze sau autocare. Printre cele mai grave amintim accidentul din 29 noiembrie 2005 când au murit 10 oameni (un microbuz cu 26 de muncitori, majoritatea femei, s-a răsturnat). În cel de pe 7 septembrie 2006 au decedat 13 oameni (un microbuz care transporta 16 persoane nu a acordat prioritate și a fost lovit din plin de un autocar înmatriculat în Republica Moldova).
A mai fost cel de pe 13 august 2009 când au murit 14 persoane (un tren Brașov-Iași a lovit un microbuz, la o trecere la nivel cu calea ferată). Pe 5 februarie 2016 cinci persoane au murit și alte 30 au fost rănite (un autocar a lovit din spate o autobasculantă încărcată cu nisip).
În fine, pe 17 iunie 2016, patru oameni au murit și alți 26 au fost răniți (un autocar s-a răsturnat într-o curbă în zona localității Perșani din județul Brașov).