06 iul. 2018 | 06:15

Cel mai ieftin telefon cu WhatsApp e micuț și drăguț

ACTUALITATE
Cel mai ieftin telefon cu WhatsApp e micuț și drăguț

Într-o perioadă în care cei mai mulți dintre noi folosesc WhatsApp pentru toate nevoile de comunicații, este îmbucurător să afli că există un telefon extrem de ieftin care este capabil să ruleze îndrăgita aplicație de chat. 

În timp ce majoritatea producătorilor importanți de mobile din piață încearcă să reinventeze conceptul de smartphone prin intermediul unor modele premium care îți fură privirea, indienii joacă în altă ligă. Într-o țară aflată în curs de dezvoltare, un telefon ieftin este mult mai important decât un telefon bun sau foarte bun. Aici intră în ecuație recent anunțatul JioPhone 2 cu KaiOS.

JioPhone-2-whatsappIlustrat în imaginea de mai sus, micuțul are mari șanse să fie cel mai ieftin telefon capabil să ruleze WhatsApp. Acesta are un preț nesubvenționat de 37 de euro. Integrează o tastatură hardware QWERTY ce îți aminte de vechile BlackBerry Curve, dacă și le mai aduce aminte cineva.

Magia micuțului aparat incredibil de ieftin este derivată din sistemul de operare KaiOS. La bază, acesta are în spate FirefoxOS, o platformă foarte fiabilă, cu cerințe hardware minime și suport pentru câteva aplicații nelipsite. Din start, orice utilizator de JioPhone 2 are acces la WhatsApp, Facebook și YouTube

Pe partea de conectivitatea, aparatul este un dual-SIM cu suport pentru VoLTE și VoWi-FI. Permite un trafic de date de 150Mbps pe LTE, are GPS, NFC, Bluetooth LE, Wi-Fi și FM Radio. În rest, aparatul se ascunde în spatele unui panou QVGA de 2,4 inci. Are un D-pad pentru navigare și o memorie internă de 4GB. Pe lângă procesorul dual – core de o frecvență necunoscută, are 512MB RAM și un slot pentru un card microSD de până la 128GB. Pe partea de captură, pe lângă camera principală de 2MP, are o camer frontală de 0,3 megapixeli. Acumulatorul are 2000 mAh.

Dacă numele de KaiOS îți sună cunoscut, are legătură cu faptul că vine preinstalat pe telefonul banană, Nokia 8110 4G. Din acest motiv, managerul de produs al HMD a afirmat că vom vedea aplicația WhatsApp și pe respectivul aparat în viitorul apropiat, pe lângă Google Maps, Google Search și Google Assistant.

 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele