Poate cea mai proastă parolă folosită de oameni în 2018
După cum ai văzut, cele mai populare parole folosite de oameni în 2018 nu sunt și cele mai istețe. Dar poate una din cele mai proaste parole a fost „donald”.
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a ajuns în mod oficial una din cele mai populare parole folosite de oameni pe internet în 2018. Știi că ai ajuns departe când oamenii îți folosesc numele drept parolă, nu?
Oricât de amuzant ar fi, oamenii care folosesc această parolă își sapă groapa singuri. Conform experților în securitate, numele persoanelor celebre sunt o țintă evidentă pentru hackeri. „Hackerii au mare succes folosind nume de vedete, termeni din pop culture și sport și combinații simple de taste, pentru a intra în conturile online, pentru că ei știu că atât de mulți oameni folosesc acele combinații ușor de amintit”, a zis CEO-ul companiei de securitate software SplashData, Morgan Slain.
Topul parolelor populare în 2018 arată, din păcate, destul de asemănător cu cel din anii trecuți. Spre exemplu, locurile 1 și 2 rămân neschimbate, cu „123456” și „password”, în timp ce locurile 5 și 10 s-au menținut și ele stabile, cu „12345”, respectiv „iloveyou”.
Apar însă și câteva parole populare noi, iar „donald” se numără printre ele, fiind pe locul 23. Cumva nu e o surpriză, dacă luăm în calcul faptul că Donald Trump a ajuns o sursă inepuizabilă de meme – de la încăpățânarea de a privi eclipsa solară fără ochelari de protecție și la convingerea că instinctul lui natural pentru știință are dreptate când vine vorba de inexistența schimbării climatice, nici nu e de mirare. Folosirea numelui său drept parolă poate fi un inner joke amuzant, dar nu prea isteț, pentru că adaugă riscuri inutile siguranței utilizatorilor. „E un real mister că, cu toate riscurile cunoscute și cu atâtea cazuri de hacking publicate, […] oamenii continuă să se expună an de an riscurilor”, a zis Slain.