Cea mai populară platformă în rândul adolescenților te va surprinde
Adolescenților le place să petreacă o grămadă de timp online, însă ordinea preferințelor la capitolul platforme ar putea fi diferită față de ce credeai.
Cei de la Pew Research Center au efectuat recent un studiu, prin intermediul căruia au dorit să afle care sunt cele mai populare platforme pentru adolescenți. Tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani se dau în vânt după Instagram (72%) și după Snapchat (69%), dar niciuna dintre acestea nu este liderul. Pe primul loc în topul preferințelor se află YouTube, cu 85% dintre răspunsuri afirmative.
Cei de la Pew au descoperit astfel că există un trend de îndepărtare față de Facebook. În 2015, 71% dintre respondenții unui studiu similar menționau Facebook între rețelele sociale folosite, în vreme ce în prezent, numărul a scăzut la aproximativ 51%. Între descoperiri s-a remarcat și faptul că tinerii din clasele sociale mai joase sunt mai predispuși la a sta pe Facebook.
Mai mulți adolescenți ca niciodată au acces și la smartphone-uri. Dintre respondenții studiului, 95% au declarat că dețin sau că au acces la un smartphone. În 2015, procentajul acestora era de doar 73%. De asemenea, 45% dintre cei care au răspuns spun că sunt online ”aproape constant”. În paralel cu asta, Pew Research Center notează că nu există un consens în rândul adolescenților cu privire la efectele pe care le au rețelele sociale asupra utilizatorilor. Totuși, cei care consideră că aceste rețele au un efect pozitiv asupra lor tind să aibă probleme în crearea unor conexiuni cu alți indivizi.
La capătul celălalt al clasamentului se află platforme ca Twitter (32%), Tumblr (9%) sau Reddit (7%). Deși adolescenții folosesc YouTube mai mult decât alte platforme, e demn de menționat că aceștia ajung pe Snapchat mai des. În final, raportul concluzionează că internetul nu mai gravitează în jurul unei singure rețele sociale, așa cum se întâmpla acum trei ani.