Ce sunt scăpările freudiene și ce dezvăluie ele despre tine
Uneori, te bâlbâi și spui alte cuvinte decât intenționai – poate ție nu ți se pare mare lucru, dar răposatul neuropsihiatru Sigmund Freud credea că aceste mici scăpări spun mai multe decât ai vrea despre personalitatea ta.
Freud considera că nu este suficient să își întrebe pur și simplu pacienții ce gândesc. El era sigur că adevăratele lor dorințe puteau fi observate din acele mici scăpări de vorbire. Acestea ar putea, conform lui Freud, să dezvăluie dorințe și nevoie urgente, dar ascunse bine în subconștient.
De exemplu dacă într-o conversație spui din greșeală „sex” în loc de „sec”, asta ar putea însemna că, fără să îți dai seama, îți reprimi această nevoie primară.
Totuși, mulți neurologi și lingviști din prezent consideră că Freud greșea în multe privințe. Totuși, a greșit și cu această teorie? Un studiu din 1979 care a folosit sexul și electroșocurile pentru a afla. Experimentul a inclus trei grupuri de bărbați heterosexuali.
Două din aceste grupuri au fost întâmpinate de un profesor de vârsta a doua, pe când al treilea grup a fost condus într-o cameră cu o asistentă îmbrăcată provocator, cu o fustă foarte scurtă și o bluză aproape transparentă.
Participanții au fost rugați să citească o listă cu perechi de cuvinte în gând. Aceste perechi fuseseră create astfel încât să dea naștere la bâlbe. Din când în când, subiecții erau anunțați că a venit vremea să citească o astfel de pereche cu voce tare prin intermediul unui semnal audio.
Bărbații aflați în prezența femeii îmbrăcate provocator au avut parte de mai multe scăpări cu tentă sexuală decât ceilalți. Spre exemplu, ei au spus „fast passion” în loc de „past fashion” și „happy sex” în loc de „sappy hex”.
Participanților din al treilea grup le-au fost instalați electrozi pe degete și au fost anunțați că există o șansă de 70% să primească un șoc electric. Și de data aceasta, ei au spus exact ce aveau în minte.
Ulterior, tuturor subiecților le-au fost măsurat nivelele de anxietate sexuală, iar cercetătorii au descoperit că aceia dintre ei care aveau parte de cea mai multă furie carnală au avut parte de cele mai multe bâlbe cu tentă sexuală.
În încercarea de a-și reprima nevoile sexuale, bărbații din studiu au demonstrat teoria lui Freud cu privire la scăpările de vorbire. Aceste scăpări freudiene apar chiar mai des dacă te simți stresat, într-un fel de încercare subconștientă de auto-sabotaj.