13 sept. 2018 | 16:40

BMW a dezvăluit o motocicletă autonomă pe care sigur ți-ai dori-o

VIDEO ACTUALITATE

Cei de la BMW Motorrad au dezvăluit recent o motocicletă autonomă, care pornește de la un model deja existent.

Motocicleta de la care BMW a pornit experimentul autonom este o Motorrad R 1200 GS, un motor bun pentru drumeții. Dacă n-ai văzut chiar motocicleta asta pe drum, sigur ai văzut altele similare și ai remarcat că sunt dotate cu câteva cutii de depozitare, bune pentru diverse unelte sau haine.

bmw r 1200 gs motocicleta autonoma

În loc să care bagaje, BMW Motorrad R 1200 GS autonomă are o mulțime de sisteme electronice în cutiile respective. Sistemul autonom permite motocicletei să pornească de pe loc, să ia curbe și să se oprească, totul fără asistență din partea unui motociclist.

Într-adevăr, ar fi o priveliște ciudată să vezi o mașină autonomă care trece pe stradă, pe lângă tine, fără un ocupant al locului șoferului. Totuși, mult mai ciudat ar fi să vezi o motocicletă care trece de una singură pe stradă. BMW Motrorrad ține să menționeze, însă, că nu are de gând să creeze o motocicletă complet independentă.

bmw r 1200 gs motocicleta autonoma

BMW folosește platforma pentru a crea sisteme și funcții care să facă motociclismul mai sigur, mai confortabil și mai plăcut, per total. Tehnologia din motocicletă este folosită pentru a învăța cum să fie îmbunătățită dinamica condusului, pentru a detecta situații periculoase mai timpuriu și pentru a oferi ajutor motociclistului, ca acesta să evite pericolele.

Tehnologia poate ajuta motociclistul și atunci când ia curbe ceva mai strânse, sau când trebuie să oprească de urgență. Funcțiile autonome nu sunt singurele dezvăluite de BMW Motorrad; motocicleta vine și cu câteva schimbări de design.

BMW are și un cadru de motocicletă creat doar cu ajutorul printării 3D, din carbon.