Beosound Edge este o boxă superbă, dar costă cât o mașină second hand
Bang & Olufsen are un portofoliu de boxe cât se poate de interesant, iar cele mai multe dintre ele sunt foarte scumpe. Beosound Edge continuă tradiția respectivă.
Danezii de la Bang & Olufsen s-au prezentat la IFA 2018, la Berlin, pentru a anunța o boxă mai neobișnuită. Aceasta nu are sub nicio formă aspectul tradițional al unei boxe, dar pare capabilă să se integreze de minune în orice cămin modern.
Seamănă cu o felie dintr-un tub imens, dar Beosound Edge este menită să-ți aducă mai degrabă aminte de roata unei mașini, o roată pe care o împingi prin casă pentru a-i ajusta volumul. Această particularitate ciudățică de funcționalitate reprezintă și motivul pentru care cred că se va vinde precum pâinea caldă, deși prețul de achiziție este de 3500 de euro.
Boxa ascunde la interior un woofer de 10 inci și două perechi de drivere de patru inci pentru medii. Un tweeter de 0,75 inci este de asemenea integrat în suprafața gadgetului. În final, emite un sunet puternic de pe ambele părți și poate fi folosită la fel de bine pe podea, cât și agățată de perete. Fără niciun fel de glumă, pentru a modifica volumul, dacă nu cumva apelezi la o aplicație de mobil, trebuie să o rotești într-un sens sau în altul. Din acest punct de vedere, este precum un buton imens de volum. Carcasa exterioară este dintr-un aluminiu cât se poate de lucios, deși pare să nu rețină amprente, reflectând în același timp mediul înconjurător.
”Ne-am forțat constant să distilăm ideea înlăturării de straturi după straturi, până când ceea ce a rămas a fost un obiect vizibil de pur și de simplu.” Astfel a formulat Anastassiades de la Bang & Olufsen principiile din spatele noii boxe. În mod inevitabil, aceasta este o boxă wireless cu conectivitatea Bluetooth, AirPlay 2 și Chromecast. Un accelerometru și un giroscop se află în spatele magiei de a ajusta volumul prin rotire. Un senzor de proximitate evidențiază câteva butoane pe suprafața ei când te apropii, doar pentru a le stinge când te îndepărtezi. Va ajunge în magazine în lune noiembrie a acestui an.