Un asteroid vine spre Pământ, dar există un plan ca în filme ca să ne salvăm
Un asteroid care lovește Pământul e un scenariu folosit un pic prea mult în filme. Va deveni și realitate într-o zi, dar până atunci se lucrează la planul prin care să fie oprit.
Mult timp, în special în societățile arhaice, sfârșitul lumii a fost privit cu teamă, pentru că nimeni nu-l putea împiedica și nu exista vreo șansă de supraviețuire în fața lui. De când au fost descoperiți asteroizii și s-a conștientizat pericolul extrem pe care-l presupune prăbușirea lor pe planeta noastră, ei au îngrozit oamenii de știință.
Subiectul a fost preluat și de cinematografia americană, care a exploatat cu succes impactul nimicitor al asteroizilor. Cea mai mare popularitate l-a avut filmul Armageddon (1998), în care rolul principal este interpretat de Bruce Willis. În acel film, soluția împotriva unui asteroid este simplă: plantarea unei bombe nucleare în imensul corp ceresc și detonarea ei pentru a-l pulveriza. Metoda este încununată cu succes, chiar dacă eroul principal își sacrifică viața pentru a salva omenirea.
Chiar poate fi oprit un asteroid cu o armă nucleară?
Brent Barbee, inginer în domeniul aerospațial, de la Universitatea din Maryland (Statele Unite ale Americii), a întrunit echipa HAMMER, cu scopul de a studia asteroidul 101955 Bennu. Acesta are un diametru echivalent cu jumătate de kilometru și există șanse de unu la 2.700 să lovească Pământul pe 25 septembrie 2135. Probabilitatea este infimă, dar riscul există, așa că merită luat în coniderare. Ar fi totuși necesară o bombă nucleară care să genereze o explozie de 80.000 de ori mai mare decât cea a bombei atomice de la Hiroshima.
În principiu, lansarea uneia sau mai multor bombe nucleare către un asteroid gigant care amenință Pământul ar avea două obiective, dintre care cel puțin unu ar trebui îndeplinite. Primul ar fi să devieze traiectoria corpului ceresc, astfel încât să treacă pe lângă Pământ, iar al doilea scop ar fi, ca în film, spargerea asteroidului în fragmente suficient de mici cât să devină inofesive pentru omenire.
În cazul lui Bennu, echipa HAMMER are două soluții. Planul A presupune lansarea mai multor dispozitive înalte de 30 de metri, care să se prindă de asteroid și să acționeze ca „impactori cinetici”, capabili să schimbe traiectoria corpului ceresc astfel încât să nu mai lovească planeta. Problema este că, pe măsură ce timpul se scurge, cu atât necesitatea schimbării traiectoriei crește. În acest moment, ar fi nevoie de 11 nave care să-l miște din loc.
Planul B se rezumă la distrugerea asteroidului prin lovirea lui cu o bombă nucleară. Ar fi necesare cantități enorme de explozibil pentru a-l reduce la dimensiuni inofensive.
O teorie ar mai fi că pot fi deviați alți asteroizi din preajma celui periculos, astfel încât să se lovească unii de alții. Câțiva oameni de știință de la o corporație de cercetare din Rusia, Rosatom State Nuclear Energy, și de la Institutul de Fizică și Tehnologie din Moscova au simulat o distrugere nucleară a unui asteroid cu ajutorul unui laser și a unor modele de asteroizi special creați pentru experimente.
După incidentul din 2013, când un asteroid cu diametrul de 20 de metri a trecut razant deasupra orașului Celeabinsk, rușii au început să fie mai atenți la riscul acestor corpuri cerești. Dacă un asteroid de 200 de metri diametru ar fi spart în bucăți de câte zece metri, impactul cu solul ar fi mult atenuat. Dar cercetătorii au estimat că pentru reușita unui astfel de plan ar trebui ca asteroidul să fie distrus la o distanță de 13 milioane de kilometri de Terra și ar fi nevoie de vreo trei megatone de explozibil.
Chiar și în astfel de condiții, asteroidul ar trebui lovit cu bomba nucleară în punctele slabe sale slabe, cum ar fi cavități și cratere. În alte situații, ar fi necesară chiar „plantarea” bombei nucleare, cum ai văzut în filmul Armageddon. În cazul asteroidului Bennu, distrugerea lui ar fi necesară cu 25 de ani înainte de a lovi Terra, pentru a fi siguri că fragmentele nu sunt la fel de periculoase precum corpul inițial.