Arma pe care America voia s-o folosească în loc de bomba nucleară

Există un tratat care interzice plasarea sau utilizarea armelor nucleare, biologice sau chimice pe orbita Pământului. Acesta e despre explorarea spațiului cosmic și a fost semnat de 107 țări în 1967. Statele Unite ale Americii au găsit însă o scăpare.

Cum regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, cel puțin de către Statele Unite ale Americii, a fost dezvoltată un altfel de bombă. Ideea era amplasarea în spațiu a unei bombe cu tungsten, sau wolfram, plasată de Forțele Aeriene ale Americii, care ar fi putut lovi un oraș cu puterea explozivă a unei rachete balistice intercontinentale.

În timpul războiului din Vietnam, Statele Unite a contruit un fel de bombă, care se numea „Lazy Dog”. Proiectilele erau din bucăți de oțel, de circa cinci centimetri. Proiectilele „Lazy Dog”, care erau folosite în ceea ce se numește „bombardament cinetic”, puteau atinge viteze de până la 500 km/h. E ca și când ai trage cu arma la țintă, doar că în loc ca glonțul să piardă din viteză pe măsură ce se apropie de țintă,  câștigă vitează și energie care vor fi consumate la impact.

Arma menționată mai sus a derivat din „proiectul Thor”. Acesta presupunea că în loc de sute de proiectile mici eliberate de la mii de metri înălțime, bomba folosea un proiectil mare lansat de la câteva zeci de kilometri deasupra Pământului. Acestei idei i s-a dat numele de „tijele lui Dumnezeu”. „Explozibilul” era un pachet de tije de tungsten, cu dimensiuni de șase metri lungime și 30 cm în diametru. În cădere, un astfel de proiectil putea ajunge la viteze de peste 10 ori cea a sunetului.

Tija însăși putea pătrunde sute de metri în scoarța Pământului, distrugând orice buncăr sau sit subteran secret. Mai mult decât atât, când tija lovea, explozia ar fi egală cu magnitudinea unei arme nucleare care pătrunde în sol. Asta fără problema radiațiilor. Din fericire, nu a existat niciodată bomba, pentru că era prea scumpă. Sau cel puți scumpă pentru vremea Războiului Rece (când costul a fost estimat la 230 de milioane de dolari per unitate).

O astfel de armă putea distruge orice țintă, fără ca ținta să știe cu mai mult de 15 minute înainte. Între timp, costul lansării de obiecte în spațiu este mai scăzut și o astfel de armă ar putea fi dezvoltată. Chiar administrația Bush a luat-o în calcul după atacurile de la 11 septembrie.