Prima femeie amendată pentru că folosea un Apple Watch la volan
Apple Watch este unul dintre cele mai populare purtabile de pe mapamond și primul care se poate mândri cu faptul că s-a aflat la baza unei amenzi de circulație.
Piața de purtabile este una surprinzător de diversificată. Include brățări, ceasuri și medalioane inteligente pe care le folosești în diverse circumstanțe. Dacă ești posesor de iPhone și te încântă teribil ecosistemul de produse Apple, sunt șanse destul de mari să te afli în posesia unui Apple Watch.
În privința funcționalității, Apple Watch îți permite să vezi toate notificările de pe telefon, să răspunzi la apeluri sau la mesaje și să monitorizezi mai multe particularități ale efortului fizic. Unele persoane și-au cumpărat un smartwatch Apple în speranța că vor fi mai puțin distrase la volan. Având în vedere că mâna cu ceasul o ai pe volan și nu mai trebuie să cobori privirea către telefon, s-ar putea să existe un pic de adevăr în acea informație.
Din păcate pentru Victoria Ambrose din Statele Unite, tânăra a ajuns în fața unui tribunal pentru faptul că era distrasă la volan din cauza ceasului. Conform celor de la 9to5Mac, Ambrose a fost observată de un polițist la un semafor de culoare roșie. Ofițerul de circulație a văzut ceva strălucitor la încheietura mâinii și s-a sesizat că este o sursă de distragere în momentul în care femeia a ridicat și a coborăt privirea către ceas de mai multe ori și nu a plecat de pe loc când s-a făcut verde. Doar după un set de flash-uri din partea mașinii poliției, Victoria Ambrose a plecat de pe loc.
După câteva minute, polițistul a oprit mașina cu pricina și i-a dat amendă persoanei aflate la volan. Când a contestat amenda și a ajuns la tribunal, Ambrose a venit cu argumentul că se uita la ceas pentru a vedea ora exactă. Judecătorul a respins acest argument, mai ales că ofițerul a afirmat că a coborât și ridicat privirea de mai multe ori. În final, decizia tribunalului a fost de susținere a amenzii, clasificând ceasul ca o sursă de distragere la fel de periculoasă precum un telefon.