Cum vrea Apple să salveze China de poluarea care o înghite treptat
Apple vrea dintr-o dată să ajute China să scape de poluare pentru că a găsit o mare oportunitate de viitoare afaceri pe piața chineză.
Apple intenționează să investescă nu mai puțin de 300 de milioane de dolari în dezvoltarea infrastructurii pentru crearea energiei regenerabile, adică energie care nu afectează mediul înconjurător și sănătatea oamenilor.
Unul dintre cei mai mari producători de telefoane din lume și-a descoperit, dintr-o dată, vocația de salvare a plentei și nu e doar o strategie de discurs, Apple chiar are de gând să se implice serios în acest proiect, din care primii beneficiari vor fi chinezii.
China se confruntă de mult timp cu poluarea care a devenit o problemă extrem de gravă și riscă să aibă implicații la nivel global. Proiectul în care se implică Apple se numește China Clean Energy Fund și este planificat pentru următorii patru ani, Astfel, până în 2020, chinezii speră să mai diminueze poluarea emisă de mașini și de companiile energetice care folosesc combustibili fosili.
Sigur, Apple are aspirații și mai mari. Nu doar China se află pe lista obiectivelor sale, și întreaga lume. Apple vrea să-și lase amprenta nu doar la nivel tehnologiei de zi cu zi, ci și la nivel energetic și, în esență, e un lucru bun. Energia regenerabilă nu e doar prietenoasă cu mediul, este și mai eficientă.
În China, Apple plănuiește să asigure un milion de locuințe cu energie regenerabile, iar dacă gigantul american se dovedește la fel de eficient și de consecvent în dezvoltarea acestui proiect, cum s-a dovedit în cazul telefoanelor și calculatoarelor, atunci omenirea ar putea face un pas evolutiv la nivel energetic.
Lumea se află într-un moment istoric în care ar trebui să facă un pas înainte și să dezvolte alte surse de electricitate. Deși azi suntem mult mai evoluați din punct de vedere tehnic și tehnologic față de acum 200 de ani, modalitatea de bază în care ne producem electricitatea a rămas încă la acel stadiu, în mare parte.
Marile companii încep să conștientizeze acest decalaj, dar au nevoie și de mai multă deschidere din partea statelor, ale căror guverne, în mare parte corupte, încă preferă afacerile mega-profitabile cu petrol și alți combustibili fosili. China dă semne vizibile că vrea să schimbe direcția.