Apple AirPods au explodat din motive necunoscute
Apple AirPods sunt cele mai scumpe căști din portofoliul Apple și unele care s-au bucurat de review-uri pozitive. Se pare însă că a explodat o pereche.
În decembrie 2016, la aproximativ o lună după lansarea primului iPhone fără mufă de căști, cei de la Apple au lansat o versiune complet fără fire a clasicelor EarPods. Deși designul nu era cel mai original din lume, căștile au fost îmbrățișate de publicul larg și clasificate ca fiind perechea perfectă pentru orice pasionat de iDevice-uri. Încărcate de tehnologie avansată, căștile eficientizau semnificativ procesul de împerechere cu telefonul și suportau o serie de gesturi pe care le puteai executa cu degetul pe suprafața lor.
În cele 13 luni de când au putut fi achiziționate, nu au fost sesizate probleme majore de funcționalitate cu ele și nu prea s-a plâns nimeni de calitatea audio. Eventual, ar fi putut să facă o treabă mai bună pe partea de izolare a zgomotului exterior și de fixare în ureche, dar cam atât.
Din motive greu de înțeles însă, o pereche de Apple AirPods a explodat zilele trecute și, din câte se pare, rezultatul final pare destul de grav. Conform celor de la 9to5Mac, partea bună este că posesorul nu le-a avut în ureche la momentul incidentului. Când a văzut că a început să iasă fum dintr-una, era la sală într-o sesiune de antrenament. A aruncat repede căștile pe jos și s-a dus după ajutor. Până s-a întors, carcasa uneia dintre căști era topită în cea mai mare parte.
Evenimentul s-a petrecut în Tampa, Florida, iar căștile îi aparțineau lui Jason Colon. Posesorul este destul de sigur că nu le-a folosit în condiții improprii și nu știe ce s-ar fi putut întâmpla de au ajuns să arate așa. Oficialii Apple investighează cazul și, cel mai probabil, vor face niște declarații pe marginea subiectului în viitorul apropiat.