22 ian. 2018 | 22:00

Platforma Android pentru mașini are probleme cu interfața

ACTUALITATE
Platforma Android pentru mașini are probleme cu interfața

Android Auto este platforma celor de la Google pentru autoturisme, dar, deși are o vechime semnificativă în piață, se pare că nu este perfectă.

În ultimii ani, s-a pus din ce în ce mai tare accentul pe panouri cu o rezoluție extremă. Pe lângă faptul că majoritatea telefoanelor de top actuale au o rezoluție mai mare decât Full HD, sunt deja câteva modele cu 4K Ultra HD. Argumentul pentru astfel de rezoluții ține de faptul că am devenit din ce în ce mai pretențioși când vine vorba calitatea conținutului multimedia pe care îl consumăm în deplasare. În același timp, la cât de frumoase sunt fotografiile pe care le faci cu telefonul la ora actuală, este frustrant să se vadă prost pe ecran.

Android Auto este creația celor de la Google pentru mașini. Reprezintă o platformă menită să te ajute să profiți de funcționalitatea telefonului tău la bordul mașini folosind un ecran sensibil la atingere de dimensiuni generoase. Se pare însă că nu se vede foarte bine.

Un număr important de utilizatori de Android Auto s-au plâns în ultima perioadă de calitatea imagini pe care o văd în mașină în momentul în care își conectează telefonul. După cum se poate vedea și în imaginea de mai jos, o aplicație atât de simplă precum Google Maps se vede pixelat.

android-auto

Pentru a atesta faptul că problema nu are legătură cu telefonul conectat sau cu un anumit tip de mașină sau model, pe forumul oficial Google se plâng posesorii unor configurații diverse. Unii au sugerat că s-ar putea să aibă legătură cu o problemă de decodare/encodare a unui flux video H.264 între mașină și telefon. Aparent, dacă sari dintr-o aplicație în alta, problema se rezolvă, dar soluția nu este eficientă dacă folosești Google Maps și în loc să fii atent la traseu, ești nevoit să ieși din aplicație.

Momentan, nu există nici o soluție permanentă la problemă, dar cei de la Google au recunoscut că există o problemă și au promis că vor încerca să o remedieze în cel mai scurt timp printr-o actualizare de firmware. Realist vorbind, o interfață pixelată nu este cea mai mare problemă cu care te poți confrunta, dar te supără în momentul în care știi cât ai cheltuit pe mașină și pe un telefon compatibil.

 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele