18 mai 2018 | 19:21

Programele din cauza cărora nu ești în siguranță pe net în fața hackerilor

ACTUALITATE
Programele din cauza cărora nu ești în siguranță pe net în fața hackerilor

Statisticile pentru primele trei luni din 2018 ne arată ce tactici noi au început să folosească hackerii și unde au cel mai mare success. Android, desigur, nu lipsește de pe listă.

Kaspersky Lab a publicat o analiză a amenințărilor cibernetice din 2018 care cuprinde primele trei luni din an. Dramatic este că atacurile care folosesc exploit-uri pentru Microsoft Office au crescut de patru ori în această perioadă.

Numărul de utilizatori atacați cu documente Office infectate a crescut de peste 4 ori comparativ cu T1 2017. În numai trei luni, procentul acestora, din totalul de exploit-uri folosite în atacuri, a ajuns să fie aproape 50%, ceea ce reprezintă dublul mediei deținute de Microsoft Office pe parcursul anului 2017. Acestea sunt principalele concluzii ale raportului Kaspersky Lab pe T1 2018, despre evoluția amenințărilor IT.

Atacurile bazate pe exploit-uri sunt considerate foarte puternice, pentru că nu este nevoie de interacțiuni suplimentare cu utilizatorul și autorii pot să „livreze” discret codul periculos. Prin urmare, sunt foarte des folosite: atât de infractorii cibernetici în căutare de profit, cât și de atacatori complecși, sprijiniți de state.

Microsoft Office, țintă preferată de hackeri

Atacuri hackeri in functie de aplicatii

În primul trimestru din 2018 s-a înregistrat un aflux masiv de astfel de exploit-uri care vizează programe Microsoft Office. Potrivit experților Kaspersky Lab, este posibil ca acesta să fie vârful unei tendințe pe termen lung, pentru că au fost identificate cel puțin 10 exploit-uri pentru Microsoft Office folosite în perioada 2017-2018, comparativ cu două exploit-uri zero-day pentru Adobe Flash, în același interval.

Procentul acestuia din urmă, din exploit-urile folosite în atacuri, descrește, așa cum era de așteptat (reprezentând mai puțin de 3% în primul trimestru) – Adobe și Microsoft au făcut mari eforturi pentru ca Flash Player să nu mai fie așa de ușor de exploatat.

După ce infractorii află despre o vulnerabilitate, pregătesc un exploit. Apoi, de multe ori, folosesc phishing-ul ca vector de infectare, compromițând utilizatorii individuali și companiile prin intermediul unor e-mail-uri cu fișiere infectate. Mai mult, astfel de vectori de atac de phishing direcționat sunt discreți de obicei și folosiți adesea în atacuri direcționate complexe – au fost numeroase astfel de exemple în ultimele șase luni.

De exemplu, în toamna anului 2017, sistemele Kaspersky Lab de prevenție a exploit-urilor avansate au identificat un nou exploit Adobe Flash zero-day, folosit împotriva clienților noștri. Exploit-ul era trimis prin intermediul unui documente Microsoft Office, iar conținutul infectat era cea mai recentă versiune a malware-ului FinSpy.

Analiza acestuia le-a permis cercetătorilor să lege atacul de un autor complex, cunoscut ca BlackOasis. În aceeași lună, experții Kaspersky Lab au publicat o analiză detaliată a СVE-2017-11826, o vulnerabilitate zero-day critică, folosită pentru a lansa atacuri direcționate asupra tuturor versiunilor de Microsoft Office.

Exploit-ul pentru această vulnerabilitate este un document RTF conținând un document DOCX care folosește СVE-2017-11826 din Office Open XML. În fine, foarte recent, a fost publicată  informația despre un zero-day pentru Internet Explorer, CVE-2018-8174. Această vulnerabilitate a fost utilizată și în atacuri direcționate.

Alte statistici din raportul pe T1 2018 despre amenințările online

  • Soluțiile Kaspersky Lab au detectat și respins 796.806.112 atacuri periculoase de pe resurse online localizate în 194 de țări din toată lumea.
  • Componentele antivirusului web au recunoscut 282.807.433 de URL-uri unice infectate.
  • Au fost înregistrate tentative de infectare cu malware care urmărește să fure bani accesând online conturile bancare, pe 204.448 de computere ale utilizatorilor.
  • Fișierul antivirus Kaspersky Lab a detectat un total de 187.597.494 „obiecte” infectate unice și potențial nedorite.
  • Produsele Kaspersky Lab pentru securitatea dispozitivelor mobile au detectat, de asemenea:
  • 1.322.578 pachete de instalare infectate.
  • 18.912 troieni bancari pentru mobil (pachete de instalare).
Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele