21 sept. 2018 | 07:30

Amazon ar putea primi o amendă usturătoare de la UE, la fel ca Google

ACTUALITATE
Amazon ar putea primi o amendă usturătoare de la UE, la fel ca Google

Companiile americane de tehnologie și cu comisarii UE anti-trust nu se înțeleg foarte bine. Asta o dovedesc amenzile pe care Uniunea Europeană le-a acordat companiilor americane precum Google, Qualcomm sau Intel.

Cel mai răsunător exemplu, dar și cel mai recent, este Google care a primit o amendă record de 4,3 miliarde de euro, după ce cu un an în urmă fusese amendată de UE cu 2,4 miliarde de euro în alt caz.

Margrethe Vestager, comisarul Uniunii Europene, a spus că Google a abuzat de puterea sa pentru a le impune anumite lucruri producătorilor de smartphone și operatorilor telecom.

De data aceasta, Amazon intră în vizorul lui Vestager. Ea a declarat într-o conferință de presă că UE a adunat informații despre modul în care Amazon folosește datele pe care le obține de la retailerii care vând în marketplace-ul Amazon. UE vrea să știe dacă acele date adunate îi oferă companiei un avantaj asupra competitorilor pentru că astfel au acces la informații revelatoare despre comportamentul de consum al clientului.

„Oare Amazon ia datele de la un retailer mai mic pe care-l găzduiește pe marketplace și le folosește pentru a-și face propriile calcule? Care este următorul gadget? Ce vor oameni? Ce fel de oferte vor oamenii să primească? Cei face pe clienți să cumpere?”, a delcarat Vestager. Astfel de date s-ar putea dovedi indispensabile pentru Amazon și esențiale pentru companie pentru a decide ce fel de campanii să lanseze, ce reduceri să facă și ce ofertă să le dea oamenilor.

Acesta este doar un prim pas pe care-l fac comisarii europeni. O investigație oficială împotriva Amazon nu a fost deschisă încă. În ultimul deceniu, UE a amendat companiile din Silicon Valley cu peste 12 miliarde de dolari, la care se adaugă cele 13 miliarde de dolari pe care Apple tocmai le-a plătit guvernului irlandez.

Până acum, comisia UE s-a dovedit a fi necruțătoare cu companiile americane și vom vedea dacă și Amazon va fi amendată.