16 aug. 2018 | 12:27

Hackerii îți țintesc aparatul de aer condiționat, noua mină de aur pentru ei

ACTUALITATE
Hackerii îți țintesc aparatul de aer condiționat, noua mină de aur pentru ei

Atacurile cibernetice pot fi îndreptate aproape înspre orice aparat electronic, iar un studiu de specialitate arată că și cele de aer condiționat sunt vulnerabile în fața hackerilor.

Azi, aproape oricine își permite instalarea unui aparat de aer condiționat în propria locuință. Prețurile sunt variate și relativ accesibile.

Aparatul de aer condiționat a devenit o necesitate în gospodăriile contemporane. Vara cu greu poți să reziști zilelor toride, iar iarna, din cauza scumpirii gazelor, mai bine te încălzești cu aerul condiționat decât cu centrala termică (în condițiile în care nu se scumpește și electricitatea, care e dependentă de gaz).

Aceste aparate pot fi vulnerabile în fața hackerilor și, în mod paradoxal, cu cât sunt mai inteligente, cu atât devin țintele sigure ale atacurilor cibernetice. Vorbim, așadar, despre aparatele viitorului care vor putea fi conectate la internet și care pot fi controlate prin acele sisteme smart cu care vor fi dotate locuințele.

Este rezultatul studiului unei echipe de specialiști în securitate cibernetică de la Universitatea Princeton (SUA), care susțin că aparatele de aer condiționat ar putea fi acesate de la distanță de hackeri printr-o strategie de botnet pentru a supraîncărca sarcina rețelei electrice și a întrerupe electricitatea. Prin urmare, hackerii ar putea să producă mai ușor pene de curent fie la nivel de gospodărie, fie la nivel urban, regional sau chiar național, pentru a cere o sumă de bani în schimbul repornirii electricității.

Cercetătorii de la Princeton vor să atragă atenția asupra pericolului generat de vulnerabilitatea electronicelor dar și a electrocasnicelor, precum și a gravității unui astfel de caz care ar putea afecta siguranța națională a unei țări.

Sigur, e un scenariu aproape SF, care în prezent e puțin probabil să se întâmple. Extrem de puține aparate de aer condiționat sunt atât de smart încât să poată fi accesate de la distanță.

Dar, într-adevăr, în viitor, poate că aceste aparate vor avea funcții adiționale și cu cât există mai multe tehnologii interconectate, cu atât atacurile cibernetice pot avea consecințe mai nefaste.

Însă, e bine să nu stresezi prea tare. În general, occidentalii au o fobie exagerată față de atacurile hackerilor, despre supraveghere și despre alte amenințări (unele imaginare) care mai mult îi stresează și le jenează stilul de viață confortabil.