Sosesc telefoanele care îți vor oferi camere foto de 48 de megapixeli
Atât Sony, cât și Samsung au anunțat senzori de imagine de 48 de megapixeli pentru telefoane, iar în viitorul apropiat vor sosi primele smartphone-uri cu astfel de dotări.
Ambele companii au dezvăluit astfel de senzori de imagine anul acesta, însă producătorii nu s-au încumetat să îi folosească. Abia acum, pe final de an, auzim despre primele telefoane care vor folosi astfel de senzori.
Honor a anunțat View 20, care are senzor Sony IMX586, telefon dotat și cu procesor Kirin 980, dar și cu design perforat pentru camera de selfie. Telefonul este continuatorul lui View 10, un dispozitiv mid-range. Honor nu a dat alte detalii concrete despre telefon, așa că va trebui să așteptăm până pe 22 ianuarie. Atunci va avea loc lansarea internațională a smartphone-ului. Varianta chinezească de View 20 va fi disponibilă de pe 26 decembrie.
Între timp, și Xiaomi pregătește un telefon cu cameră foto de 48 de megapixeli. Acesta ar urma să apară cândva în lunile următoare. Lin Bin, cofondatorul și președintele companiei, a postat o imagine cu un dispozitiv care poartă marca ”48 MP Camera”. Acesta nu a dat alte detalii despre telefon, dar spune că sosește în ianuarie.
Senzorii Samsung și Sony au pixeli de dimensiuni foarte reduse, de 0,8 µm, dar mărimea senzorului complet e destul de mare, de aproximativ 1,25 centimetri. Companiile spun că pixelii individuali pot prelua informații de la ”vecini”, pentru a produce echivalentul unei imagini de 12 megapixeli, capturată cu pixeli de 1,6 µm. În comparație, telefoane ca Pixel 3 și iPhone XS au senzori cu pixeli de 1,4 µm.
Au mai existat telefoane cu camere gigantice, cum ar fi Nokia 808 PureView și Lumia 1020, însă acestea sunt destul de vechi acum. E timpul pentru telefoane noi cu senzori mari, iar Sony și Samsung au deschis calea producătorilor interesați. Mai rămâne doar să vedem calitatea imaginilor rezultate.