17 mai 2017 | 08:42

Yahoo Mail vine cu o veste proastă pentru utilizatorii de Windows 10

ACTUALITATE
Yahoo Mail vine cu o veste proastă pentru utilizatorii de Windows 10

Yahoo Mail continuă să aibă un număr important de utilizatori la nivel global, dar reușește să-i alieneze cu fiecare decizie neinspirată.

Yahoo a fost subiectul multor scandaluri în ultimul an, până când a reușit să-și vândă cea mai mare parte din afacere celor de la Verizon. În teorie, după acel gest, utilizatorii serviciilor companiei ar fi trebuit să aibă parte numai de vești bune, dar nu este chiar așa.

În Windows Store, există o aplicație Yahoo Mail nativă pentru Windows 10. Aceasta a fost lansată în urmă cu câțiva ani, la scurt timp după Windows 8 și Windows RT. Cum era de așteptat, la nivel global este foarte mare numărul celor care utilizează respectivul utilitar gratuit. Din păcate, aplicația va deveni nefuncțională începând de săptămâna viitoare.

Anunțul pe marginea acestui subiect a fost făcut de către oficialii companiei printr-o notificare in-app confirmată de mai multe publicații online și internauți pe diverse rețele de socializare. Puteți vedea mesajul exact în postarea de pe Instagram de mai jos. Ideea este însă una cât se poate de simplă. Din 22 mai, dacă sunteți utilizatori ai aplicației Yahoo Mail pentru Windows 10, ar fi bine să folosiți orice browser web pentru verificarea emailului. Nu de alta, dar aplicația omonimă va deveni nefuncțională.

Interesant este faptul că aplicația Yahoo Mail pentru Windows 10 continuă să fie prezentă în Windows Store, dar nu mai poate fi instalată. Butonul de descărcare lipsește. În altă ordine de idei, deși recomandarea celor de la Yahoo este să vă orientați către un browser, nu vă oprește nimeni să folosiți un alt client de email. Microsoft Outlook suportă interacțiunea cu căsuțe de email de pe Yahoo. Mozilla Thunderbird sau aplicația nativă Windows Mail sunt de asemenea alternative decente în cazul în care foloseați aplicația Yahoo Mail.

Well, this is the end for Yahoo Mail app on Windows 10. #goodbyeyahoo

A post shared by Bagus Hariadi Wonoasmoro (@bagushariadi) on

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele