Așa arată acum imaginea din Windows XP
Cu toții suntem familiari cu imaginea clasică a desktop-ul sistemului de operare Windows XP, dar puțini știu cum arată celebra câmpie acum.
Câmpul care a ajuns în Windows XP a trecut și printr-o știre falsă de curând. Pe internet a apărut o poză cu un câmp în flăcări și s-a crezut că e fix cel din sistemul de operare al Microsoft. Din fericire, pentru nostalgici, a fost falsă. Există însă o imagine cu locul – cunoscut ca Dealurile Windows – și, în prezent, pe el cresc recolte de viță de vie.
Lansat în 2001, Windows XP avea peste 400 de milioane de copii în uz până în 2006, dacă nu luăm în seamă copiile piratate. Dacă ținem cont de asta, e ușor să ne imaginăm de câte persoane a fost văzut acest desktop în ultimii 16 ani – numărul poate că ajunge la nivelul miliardelor.
Până acum poate nu ne-am gândit foarte serios de unde vine această imagine, însă, ca toate lucrurile, are și ea o istorie proprie. Charles O’Rear este fotograful care, în 1996, a imortalizat câmpul celebru. Locul în care a fost făcută această poză este Sonoma County, California. O’Rear era în drum spre Marin când s-a gândit să oprească mașina și să facă această fotografie.
Microsoft deține drepturile complete asupra acestei imagini, dar nimeni nu știe care a fost prețul pe care compania l-a plătit fotografului pentru aceasta. Charles O’Rear spune că a fost o sumă ridicol de mare, probabil cea mai mare plătită vreunui fotograf în viață pentru o singură poză. Cu toate astea, imaginea a devenit un simbol în sine pentru Windows XP.
Mai jos poți vedea locul pe Google Maps. de mai jos.
O’Rear a explicat în trecut că fotografia a fost făcută cu un aparat foto pe format mediu și nu a fost procesată. „E o perioadă a anului, aici în Valea Napa, imediat după ploi şi chiar în timpul lor, când iarba devine foarte verde”, a zis el.
„Ştiam că sunt şanse mari să găsesc astfel de dealuri, numai bune pentru fotografiat, aşa că eram pregătit, eram atent la ceea ce mă înconjoară. În fiecare vineri, mergeam să-mi vizitez iubita, aproape de San Francisco şi, într-o după-amiază, în timp ce conduceam pe un drum de ţară, am văzut imaginea perfectă: iarba era verde, soarele strălucea, în mijlocul lunii ianuarie, cerul era senin”, a povestit el.