Adobe Scribbler îți colorează fotografiile alb-negru prin inteligență artificială

, 24 Oct, 07:09

Cei de la Adobe au fost din totdeauna în fața concurenței când vine vorba de editare foto/video, iar un nou proiect al companiei este remarcabil.

Programele Adobe sunt utilizate într-o varietate foarte mare de industrii cu beneficii reale. Acestea se află într-o evoluție constantă și, de când au putut fi accesate prin intermediul unui abonament lunar, baza de utilizatori a crescut semnificativ. Cel mai probabil, va crește în continuare când gigantul american va implementa în soluții comerciale noul Project Scribbler.

În cadrul unei prezentări desfășurate la finele săptămânii trecute, un cercetător din cadrul Adobe a detaliat și demonstrat utilitatea Project Scribbler. Prezentarea a avut loc în cadrul evenimentul anual Adobe Max 2017. Intenția lui Jingwan Lu cu Scribbler a fost de a utiliza algoritmi de inteligență artificială pentru a colora cadre alb-negru, pentru a asocia umbre și texturi realiste unor fotografii imortalizate în urmă cu 50 de ani.

Pentru a-și îndeplini scopul declarat, Adobe Scribbler folosește platforma de ”deep learning” Adobe Sensei. Astfel, prin rețele neurale și foarte multe exerciții, Project Scribbler a început să facă minuni când vine vorba de colorarea fețelor umane din fotografii alb-negru. În acest scop, algoritmul a trebuit să parcurgă zeci de mii de imagini cu fețe umane atât în format alb negru, cât și color. Pe lângă fețe întregi, Scribbler a ”văzut” elemente faciale, de la danturi și până la urechi. Astfel, a învățat cel mai important lucru, faptul că dinții trebuie să rămână albi, nu să fie colorați.

Singura limitare majoră a algoritmului este că nu poate colora scene întregi, doar fețe umane. Aceasta este însă și cea mai importantă parte a unei fotografii. Deși nu știm exact când va ajunge să fie lansat ca un produs standalone sau să-și găsească loc în Photoshop sau Lightroom, portițele deschise de Scribbler sunt impresionante. Practic, un algoritm software bine pus la punct va genera în câteva minute rezultate ce puteau fi obținute în câteva ore de muncă manuală.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail